there is only one united

Ultimele

Lungiti Sub Umbre



E prima data

Cand iti scriu

O poezie.


Cand soarele, de sus,

Privirea-mi tine-n jos

Si seara o-ntarzie.


Cand caii dorm,

Lungiti sub umbre

Intinse de caldele coline.


E prima data, viata mea,

Cand suntem doar noi doi,

Cand imi esti semena,



Cand esti cu mine. 


dan carpinisan / 26 aprilie 2021 / amiaza (nu aveam decat pijamale invechite, plus slapi ordinari, din cauciuc ordinar, in salonul spitalului de psihiatrie <<Puscaria Dr. C-tin Obregia>>, din Bucuresti; paturi vechi de fier, saltele jegoase, gratii la feresti, iar drept hartie igienica...cantul palmei; asadar, nu stiam vreodata cat este ora, decat cu vagi aproximatii; cand am scris aceasta, cand sigur doream sa traiesc, cu certitudine, era amiaza)

O Ultima Vorba

draga Cornel, draga Doina,

au fost si lucruri mai putin placute intre noi, adica intre mine, dc, si voi.

cu toate acestea, voi, adica Cornel si Doina, v-ati purtat mereu admirabil cu familia mea, si inainte de 1990 si dupa, pana in clipa de acum. iar, in ultima vreme, si Adrian, el urmand, ca frate mai mare, sa duca, atunci cand va fi vremea, stindardul mandru al neamului Carpinisan.

oaia neagra a stirpei va fi stearsa de pe fata pamantului.

doresc sa va multumesc, pentru ultima oara, din tot sufletul, pentru sprijinul constant pe care mi l-ati aratat si acordat. si suportul vostru, moral si financiar, m-a facut sa ajung, iata, la aproape 58 de ani. cativa dintre amicii si prietenii mei din copilarie n-au avut acest privilegiu.

fie ca Bunul Dumnezeu sa va dea mereu raspuns bun si un sfarsit la fel de bun, pe masura inimii voastre mari.

va impovarez, dar nu puteam sa plec asa, fara o ultima vorba.  de nu va fi azi, va fi maine. iar de nu va fi maine, va fi peste cateva zile. curand, foarte curand, insa, va fi. este singura rezolvare pentru o viata EMINAMENTE SI TOTALMENTE presarata NUMAI cu esecuri.

puteti sa ma sunati, nu va voi raspunde. puteti sa imi scrieti orice. eu stiu ca sunt doar minciuni, menite sa ma opreasca. numai ca, am ajuns in punctul in care sunt de neoprit. am luptat, va asigur, pana la ultima farama de energie. o sa faceti apel la Dumnezeu si la iad. si fara asta, tot in iad as ajunge. asa este scris. am crezut in Dumnezeu, dar El, nici o clipa, n-a crezut in mine.

numai esecuri, numai esecuri, numai esecuri. puneti-va, va rog, in pielea mea! si daca toate aceste esecuri sunt NUMAI din vina mea, ce mai conteaza? ce mai pot eu sa indrept? de la ce capat sa (re)pornesc? singur, fara nicio abilitate, fara nimeni, ales si iubit, alaturi….

va imbratisez cu drag si, inca o data, va multumesc.

dan carpinisan / 07:56 / 23 aprilie 2021

PS: am facut, in deplinatatea facultatilor mele mintale, acum ceva timp, stiind ca acesta va fi, finalmente si fatalmente, deznodamantul, si un testament notarial. va rog frumos si mult sa il respectati. multumesc si pentru aceasta.

RăspundeRedirecționează

Numai Din Pacate

fiind, din pacate – ori, poate?, din fericire -, si un tulburat bipolar, cred ca „tristetea va dainui vesnic” (van gogh), dar si ca, per global / pe glob „frumusetea va salva lumea” (dostoiveski). acum, voi merge spre pat. ma voi culca linistit, obisnuit, de multa vreme, cu gandul, ca nimeni, dintre toti cei ce ma cunosc cat de cat, nu se gandeste la mine. iar aceasta, e numai din pacate…

dan carpinisan / 01 aprilie 2021 / 00:08

Sunt prea Batran

Draga mea, Maria

Cu toate ca stiu foarte bine ca tu nu frecventezi blogul meu, voi justifica, numai aici, tacerea mea fata de tine, pentru ultima luna si mai bine, inclusiv pentru ziua de 8 Martie. Este ca si cum as fi pus acest mesaj intr-o sticla pe care mai apoi am zvarlit-o in valuri. Foarte posibil ca ea, comunicarea mea, din sticla mea, sa nu gaseasca niciodata tarmul tau.

 Asa cum, de o saptamana, nu ma mai pot nici ruga si nici inchina la icoane, avand sufletul uratit pana la hidosenie, asa nu am putut, in plan laic, sa conversez sau sa te felicit si sa iti urez cele frumoase. Te rog, mult, sa ma ierti.

Altfel, relatia pe care o schitam, amandoi, la un pahar de vorba, va ramane, asa vreau, si asa e bine, doar una de prietenie si de simpatie profunda, precum a fost din clasa 1. M-am tot gandit. Nu mai sunt capabil sa incep ceva ce ar trebui sa fie nu doar in teorie, ci si in practica, o traire deosebita. In plus, asa simt, mai mult, asa am credinta, tu ai fost, esti si vei vietui trainic legata ombilical, de sotul tau, Valentin. Finalmente, e si normal sa fie astfel. De aceea nu motivez ceva prin aceasta din urma afirmatie. Este, foarte banal spus, o simpla constatare.

Sunt prea batran, la trunchi si la spirit, si prea bolnav, la trup si la suflet, Babatie Marie. Te iubesc.

dan carpinisan / 09 martie 2021 / 11:33

Am facut asta! / Incepand cu 2016

Dă drumul oamenilor care nu sunt pregătiți să te iubească!

Acesta este cel mai provocator  lucru pe care va fi necesar să-l faci în viata ta și va fi și cel mai important lucru… Încetează să porți discuții dificile cu oameni care nu vor să se schimbe… Încetează să te prezinți persoanelor care nu au niciun interes în prezența ta… Știu că instinctele tale sunt să faci tot posibilul să fii apreciat de cei din jur, dar este un impuls din ego care îți fură timpul, energia, sănătatea mentală și fizică. Când începi să lupți pentru o viață cu bucurie, interes și angajament, nu toți vor fi gata să te urmeze în acel loc. Asta nu înseamnă că trebuie sa schimbi ceea ce ești, înseamnă că trebuie să lași să plece oamenii care nu sunt pregătiți să te însoțească. Dacă ești exclus, insultat, uitat sau ignorat de oamenii cărora le dedici timpul, nu iți faci o favoare continuând să le oferi energia și viața ta. Adevarul este că nu ești pentru toți și nu toți sunt pentru tine. Cu cât petreci mai mult timp încercând să faci pe cineva care nu te poate iubi, să te iubească, cu atât mai mult timp pierzi lipsindu-te de posibilitatea acelei conexiuni cu altcineva. Exista miliarde de oameni pe această planetă și multi dintre ei te vor întâlni, la nivelul tău de interes și angajament. Cu cât te implici mai mult cu oameni care te folosesc ca pernă, opțiune de fundal sau „terapeut” pentru recuperarea lor emoțională, cu atât scapi mai mult de comuniunea pe care o dorești. Poate dacă nu mai apari, nu te vor căuta. Poate dacă încetezi să mai încerci, relația se va termina. Poate dacă nu mai trimiți mesaje, telefonul tău va rămâne întunecat săptămâni întregi. Asta nu înseamnă ca ai stricat relația, înseamnă că singurul lucru care a susținut-o a fost energia pe care doar tu ai dat-o. Aceasta nu este iubire, este atașament. Se acordă șanse celor care nu merită! Cel mai prețios lucru pe care îl ai în viață este timpul și energia ta, deoarece ambele sunt limitate. Pentru ce îți dedici timp și energie, îți va defini existența. Când o să realizezi asta, o să începi să înțelegi de ce ești atât de nerăbdător să pleci când îți petreci timpul cu oameni, în activități, locuri sau situații care nu îți priesc. Vei începe să realizezi că cel mai important lucru pe care îl poți face pentru tine și pentru toți cei din jurul tau este să îți protejezi energia mai înverșunat decât pe orice altceva. Fă din viața ta un paradis sigur, unde doar fiinte compatibile au voie. Nu ești responsabil pentru salvarea nimănui. Nu ești responsabil pentru a îi convinge să se îmbunătățească. Nu e treaba ta să exiști pentru oameni și să le dai viața ta! Pentru că dacă te simți rău, dacă te simți obligat, vei fi rădăcina tuturor problemelor tale din cauza insistenței tale, temându-te că nu îți vor întoarce favorurile pe care le-ai acordat. Singura ta obligație este să realizezi că ești stapânul destinului tău și să accepți iubirea pe care crezi că o meriți. Decide ca meriți o prietenie adevărată, angajament real și iubire completă cu oameni sănătoși, fericiti și prosperi. Așa că, așteaptă să vezi cât de mult începe să se schimbe totul…

Sir Anthony Hopkins

Ramai cu Bine / Ioana Roxana Avram

De te-am iubit? Nebun am fost!
Si-amar de vreme nici ca m-am trezit,
Caci ochiul tau ma mangaia
Din zori, pana-nserat
Si din apus, la rasarit.


Nu sunt poet
Si plang de-acest cumplit destin.
In ode fade te-am cantat,
Nimic genial, nimic sublim
Doar rime, niciun vers cu-adevarat.


Acuma, insa, s-a sfarsit!
Si chinul lungului amor
Si neimplinirea de artist.
Azi valul matasos s-a ridicat
Iar ce mi-e dat sa vad e gol, si este trist.


Ai, inca, chip frumos
Si sani de parg si trup mladiu,
Dar inlauntrul tau e frig, e sloi,
Si-n suflet geme marele pustiu.


Nu-s suparat ca “Cel mai Minunat Iubit”
E, astazi, altul,
Precum a fost si ieri, si iarasi ieri, si ieri.
Ci pentru ca ce-odat’ era inaltul
A devenit subsolul unei bolte de taceri.


Te las. Nu va mai fi ceva sa ma intoarca,
Nici viers ceresc, nici blande adieri.
Eu am inchis, acum, a noastra poarta,
Si ma purced, un cal batran,
Spre nicaieri.


E nicaierul meu, 

Si-e far-de tine.
Si nu mai e cu-atati "de ce?"
Cu, "vai, ce viata far-de rost!"
Incet imi spun: un prost ai fost.


Iar tie-ti zic: ramai cu bine…


dan carpinisan / 31 decembrie 2020 / 16:45



<< De aceea, impacat cu mine,
In urma ta, strain ma vezi.
Nu-ti spun decat: ramii cu bine!
Si surizind ma uit la tine
Cum tot mai mult, te-ndepartezi. >>

George Topirceanu

CEEA CE CONTEAZA (4)

buna dimineata, buna ziua, buna seara, oriunde va veti afla,

cum dragostea mea pentru poezie, in general, creste pe zi ce trece, am decis ca, de peste un an si jumatate, sa cobor pe acest blog creatii ale unor autori nestiuti, poeme gasite, pe foi ori pe bucatele de hartie, intre lucrurile batrane ce-mi sunt aduse ori pe care le dezgrop de prin mormanele de vechituri aflate in oborurile de pureci.

voi pastra, la fiecare marturisire, pe cat posibil, ortografia originala si va ca conjur sa judecati cu ingaduinta valoarea actului artistic. sau sa nu judecati deloc. ceea ce conteaza, singurul lucru care, in fapt, are importanta, este emotia pe care o genereaza sentimentul iubirii. acel amor uluitor, teoretic inefabil, lasat de Bunul Dumnezeu, dintre un barbat si o femeie…

VINO


De ma doresti ca pe o primavara
Topeste ghiata si nameti
Si pe carari de soarte pline
Zimbind voios, vino la mine!


De ma doresti ca pe o vara
Pe aripi de negre randunele
Sa vii, plutind usor pe-o raza
Sa vii, pe zambete de stele!


De ma doresti ca pe o iarna

Sa-ngheti izvoare,
Si plingind zapada
Sa vii calcind fara suflare
Oricare zimbet de pe floare.


G.M. (Madalina) / Romania, perioada RPR.

					

Motocicleta Pe Parchet

Mi s-a întâmplat, ieri, ceva teribil de neplăcut. Sunt inca extrem de răvășit și respir anevoie. 

Acum vreo jumătate de an, o întrebam pe terepeuta de ce atrag eu, ca un magnet foarte puternic, mai intotdeauna, răul: „Fața mea cere aceasta? Miros urât? Îmi put, doar, picioarele? E de la brizbrizurile pe care le port?”. Nu mi-a răspuns, desi am fost, si sunt convins, ca, la nivel pur personal, nu stiintific, avea si are o explicatie.

Am renuntat la serviciile psiholoagei. 50 minute, o data la 7 zile, nu are sens. Problemele mele, consumul meu psihic cer mult mai mult. Legea nu-i ingaduie ei ședințe săptămânale, gratuite, in plus, iar eu nu-mi permit un psiholog cu plată. Nici macar o zecime de psiholog.

Nu sunt iubitul nimănui, e o prostie ce afirmi. Asa ca nici al tau, draga mea Carolina. Poate că, la nivel de adolescență, de nevinovăție, am fost iubitul Siminei, care mi-a și purtat, vreo două luni, copilul în pântece. Altfel, nicio femeie din relațiile mele, foarte serioase, ulterioare, nu m-a respectat. Si nici n-a dorit sa valorifice zacamantul meu sufletesc, nu bun, ci enorm de bun. Nici Liliana, nici Ioana și, din păcate, nici tu.

A fost preferat interesul burtos, relatia sportiva (transformata, aud, mai apoi, intre multe alte activitati de gen, si pe un remake de senzatie, intr-un exaltant dat pe la spate, cu motocicleta pe parchet) si, in cazul tau, minciuna groasa aplicata unui intelect de rasa (“si nu exista in Univers, mai mare crima / decat la coada unui vers, sa pui o rima…” GT)

Noapte cu spor.

dan carpinisan / 20 noiembrie 2020 / 01:15

PS: si pentru ca tot sunt foarte dispus la o parte, micuta, de adevaruri, sunt curios, daca dupa a paispea milioana tuica bauta prin tavernele si ungherele neluminate ale lumii, fosta mea sotie isi va aminti si imi va pune aceasta intrebare simpla (deci, nu “intamplare” LB), privind, oriunde, dar nu in jos: << Ba, pula, da’ tu ce mai faci? Esti bine, matale? Chiar ca, adicatelea, as vrea sa stiu.>>. Am cercetat, prin veacuri, letopisete, palimpseste si tot felul de izvoade, si am descoperit, ca din noiembrie 2005, daca nu si, adanc, mai in trecut, o asemenea interogare nu s-a mai rostit…

Lui Thomas Zed

Buna, Thomas / Thomas Zed

Nadajduiesc, in primul rand, ca aceste randuri sa te gaseasca sanatos, impreuna cu toti cei dragi tie.

Vei  fi surprins, desigur, sa primesti un mesaj de la un autentic necunoscut. Si eu as fi, recunosc aceasta, cu sinceritate.

Iti  scriu pentru ca, intr-o seara, tarziu, gandindu-ma si la tatal tau, la Catalin adica, si la reusitele lui din viata, profesionale si, in egala masura, familiale, mi s-au umplut ochii de lacrimi. O data, asa cum am spus, pentru izbanzile lui, dar, iarasi in egala masura, pentru esecurile mele.

Nu-ti  voi rapi mult timp. As vrea, dear young man, sa nu uiti, niciodata, ce parinti frumosi ai, iar ei sa-ti fie, intotdeauna, un model, viu, demn de urmat. As vrea foarte mult, sa-i admiri si sa le daruiesti  multa iubire si buncilor tai, Maria si Gheorghe, bunici pe care eu i-am cunoscut si care sunt, realmente, la randu-le, niste oameni minunati. As vrea sa mai stii ca eu sunt convins ca ai toate calitatile ca sa duci, mai departe, stindardul  victorios al familiei tale si, impreuna cu acesta, numele de Zimbresteanu.

Cum Sarbatorile de iarna sunt, iata, la nici doi pasi (acum, cand iti scriu), te rog frumos si mult sa primesti un mic dar de la mine. Sunt cateva lucrusoare, care sper ca iti vor face placere si, poate, chiar iti vor starni un anume interes. Aceste obiecte reprezinta o infima particica din istoria Canadei. Tu, desi, nascut din parinti romani, esti, bineinteles (si) cetatean canadian. Canada, si nu spun asta doar ca sa fac placere cuiva, implicit tie, este o tara deosebita. Foarte frumoasa, cu locuitori, in general, cu scaun la cap, si deloc de neglijat, grozava in anumite sporturi.

Draga Thomas, cam atat. Iti doresc, din tot sufletul meu, multa sanatate, multa fericire si mult succes!

dan carpinisan / 09 noiembrie 2020 / 08:13

PS: Catalin, tatal tau, a fost cel mai bun prieten de-ai mei, cand amandoi eram in scoala generala. Si mi-a ramas, dupa puterile lui si dupa inima lui, alaturi…

Cristian Si Ioana

Cristian Deleanu si sotia lui, Ioana, au serbat ieri, 09 octombrie, 21 de ani de casatorie.

Fostul meu coleg de scoala generala, a postat, pe FB, un colaj de fotografii  trecut – prezent, instantanee foarte emotionante si  foarte  frumoase. Emotionante, pentru ca cei doi isi marturisesc permanent iubirea, din priviri, in fiecare poza afisata. Frumoase, intrucat si ei sunt inca foarte frumosi, cu amendamentul (sic Cristi!) ca Ioana e si mai tanara, dar si mai atragatoare.

Ii invidiez teribil. Peste doua decenii de dragoste, impreuna cu acelasi sortit, mi se pare, pur si simplu, a fi un veac, daca nu chiar o eternitate. Eu n-am izbutit, in 2oua casnicii, sa adun decat opt ani, iar despre prima sotie, asa cum am mai afrmat-o, din pacate nu-mi amintesc nici de ce ne-am luat si nici de ce ne-am lasat. Cu Ioana, Ioana mea, a fost cu totul altceva. “Ba dimpotriva”, cum s-ar mai putea zice. Si, totusi, ce ne-a lipsit, ca sa ajungem si noi la aproape aceeasi borna? Dragostea adevarata? Poate, desi am indoieli majore. Norocul? Posibil, dar norocul si-l mai face si omul. Oricum, cu sau fara raspunsuri, sa ma reintorc la cuplul pomenit initial, caci aceaste  randuri am dorit, enorm si din suflet, sa le dedic lor si, nicidecum, mie.

21 suna exact ca Arabian Nights. Mai neaos spus, O Mie Una de Nopti, adica Infinitul. Si asta datorita, ce simplu si ce minunat, cifrei unu, care transforma limitarea in ceva fara de margini.

21 este si jocul meu preferat de cazinou, o institutie in care, presonal am intrat numai de trei ori, practicand, pe banii gazdelor, o singura data. Asa numitul Black Jack. Acesta  ma duce cu gandul la “Intalnirea cu Joe Black”, unde, la final, Sir Anthony Hopkins pleaca iar Brad Pitt ramane, Moartea fiind, si in pelicula respectiva, din nou invinsa. La fel cum, se reliefeaza si se releveaza, pare a o face, calcand  peste ea, mana in mana pentru totdeauna, familia Deleanu.

21 a fost si este tramvaiul cu cel mai lung parcurs din Bucuresti. Un tramvai numit dorinta, pentru mine, o certitudine, asa cum se vede, pentru altii. Acest drum, parca nesfarsit, pe sine urbane, al celebrelor vagoane cu numarul 21, va fi depasit de itinerariul vietii in doi parcurs de Cristian si Ioana, care si-au luat bilete pentru o calatorie doar dus, o calatorie, iata, fara de opriri si, nu-i asa? una fara de capat…

dan carpinisan / 10 octombrie 2020 / 02:00