there is only one united

Archive for septembrie, 2012

anatomia lui grey

draga Dana,

vorbind despre tine, zici de iubiri ofilite ori de cele scoase de la naftalina. cit de mult te inseli!

eu nu sint un adept al lui beigbeder, care declama ca „dragostea dureaza doar trei ani„. in primul e pasiunea, in al doilea e tandretea iar cel de-al treilea aduce plictisul si, inevitabil, ruptura.

personal, tin cu fowels care sustine ca „ceea ce-i uneste pe doi oameni care se iubesc nu sint asemanarile lor, ci misterul dintre ei„. ori, la aceasta tema, pentru mine femeia va ramine, indiferent care ar fie ea, o eterna enigma, la orice virsta. ceea ce e criptic nu poate sa-ti de-a siguranta, ci, dimpotriva. incertitudinea va constitui, de-a pururi, izvorul starii de a fi indragostit. mai ales de femei frumoase, asa cum ati ramas si voi. in momentul in care esti sigur de cineva nu mai esti indragostit ci, cel mult, fericit, ceea ce este cu totul altceva.

te si vad, precum spui, la new york,  intr-unul din office-urile spitalului, intr-un halat albastru, dark-blue, impecabil, asteptind sa primesti un pacient. e un cadru care inspira incredere si eu m-as da bucuros pe mina ta. de citiva ani, sint un fervent urmaritor al serialului „anatomia lui grey„. aproape ca am orgasm la placerea cu care-l vizionez. e prima series cu doctori la care ma uit, din multele care au fost proiectate, aici, dupa evenimentele din decembrie ’89. cind si cind, mai imi arunc un ochi la „doctor house„, insa asta aproape ca nici nu se pune.

ce-mi place atit de mult la „anatomia lui grey„? in afara unui umor bunicel si a naturaletii actorilor, daca e sa ma gindesc la o productie americana, conteaza, enorm, devotamentul. toate personajele sint daruite, pina la urma (chiar si sloan si-a aratat aceasta latura), nobilei profesii si ideii de familie, cu copii, cu bune, cu rele. desigur, filmul e o fictiune, dar imboldul persista. fidelitatea este o trasatura aproape pierduta astazi, mai ales intr-un cuplu, unde orice vinticel poate rupe si cea mai trainica tulpina. imi aduc aminte ca, la nici jumatate de an dupa paralizia tatalui meu (avea 44), mama a fost indemnata de sora ei sa-l paraseasca: „lasa-l sa-si mai revina un pic si du-te! esti inca tinara, refa-ti viata!”.consecinta a fost ca mamica l-a ingrijit si mai tare pe cel pe care-l alesese pina cind moartea ii va fi despartit.

in plus, apreciez imens coloana sonora, intotdeauna nimerita, aleasa si care puncteaza, perfect, fiecare moment.

mi te imaginez, asadar, intr-un spital faimos, alaturi de carmen iures, calme dar energice, diagnosticind si luind cele mai bune decizii. printr-un geam de sticla, va priveste florin onisim, the chief. acesta isi misca, satisfacut, maxilarele, apoi se roteste, incetisor, pe calciie si pleaca, murmurind, pentru a nu stiu cita oara: well done…

cu afectiune,

dan carpinisan

 
PS: in fotografie: dana raluca popescu (banu), doctor usa


pe sub dioptrii (povestea unui trandafir 2)

buna dimineata, buna ziua, buna seara, oriunde va veti afla,

o zaream, cind si cind, la burduful lui 134, ore diverse, in drum spre casa. intilnirile acestea civice au pornit-o din ciclul II de liceu si s-au perpetuat in primul an de facultate. indiferent cit era masina de aglomerata – iar in epoca ceausescu imbulzeala domnea prin mijloacele de transport in comun -, nu puteai sa nu intorci capul spre ea, atit era de reusita. sincer, cred ca a fost cea mai musata femeie de care m-am indragostit vreodata! desigur, mi-e greu sa o trec pe a doua mea sotie pe locul secund, ma si mir ca fac asta. imi amintesc ca, in zori, aproape de fiecare data cind iesea de la dus, pleca la birou inaintea mea, ii declaram ioanei: „cit de frumoasa esti!„. ea, perfect uimita de incintarea cu care o afirmam, imi raspundea: „ma bucur ca ma vezi astfel…”

n-am indraznit, multa vreme, sa-i vorbesc miracolului din autobuz. nici nu prea imi imaginam cum sa abordez o atare mindrete. uneori, dupa ce coboram, in loc sa o iau direct in sus, pe cararea mea obisnuita, ma tineam in spatele ei, cam la 5 metri. dar tot ceea ce am putut sa notez a fost ca, intr-un fel, sintem vecini, cu mentiunea ca ea locuia la bloc, in timp ce eu la curte. asta pina intr-o zi cind, intempestiv, gioconda cartierului s-a intors spre mine si m-a intrebat cit e ceasul. asa m-a luat pe neasteptate si asa m-am fisticit incit, desi aveam orologiu la mina, i-am raspuns, bilbiit, ca nu stiu. a zimbit, s-a intors si a plecat mai departe.

nu mai imi aduc aminte cum si cind s-a rupt, cu adevarat, tacerea dintre noi. aproape cert, mi-a fost prezentata de o terta persoana. „corina nichita, imi face placere„. apoi, multa pauza, saptamini bune. desi, repet, sint extrem de timid si de emotiv, la un moment dat n-am mai rezistat si, stiind la ce scara sade si numele de familie m-am gindit sa-i fac o surpriza. prin urmare, la moment de noapte, dupa 22:00, am ales din gradina cel mai frumos trandafir, normal, si, folosindu-ma de toate umbrele si intunecimile posibile, de niste chibrituri, cu care am luminat avizierul, ca sa descopar numarul apartamentului, am ajuns in dreptul usii ei. acolo mi-a fost teama sa sun, era si tirziu, astfel ca am asezat splendida roza pe prag. la intoarcere, m-am gindit ca ce destept am fost, of Doamne, si cum naiba o sa-si dea seama mindra mea, dimineata, de la cine e floarea?!? in fine…

seara urmatoare am raspuns unui apel telefonic si nu mica mi-a fost mirarea sa constat ca persoana care sunase era tocmai corina: „dan si eu stiu unde stai si cum te numesti. am cautat la informatii si am aflat numarul tau. voiam sa-ti multumesc pentru gest. e cea mai pura dovada de apreciere pe care am primit-o, pina acum, de la un barbat iar acela, observind cit esti de sensibil, nu puteai fi decit tu„. am ramas bouche bee.

ulterior, ne-am plimbat de citeva ori, b-dul expozitiei – herastrau – sandu aldea – ciuperca. nu mi-a dat voie niciodata sa o sarut si daca o apucam de mina se elibera cu fermitate. categoric, se simtea insa bine in compania mea. probabil ca o tratam diferit de alti curtezani. in primul rind, pe sub dioptrii nu zarea neaparat dorinta de a o avea. pe urma, am fost si continuu sa fiu un maestru al hazului de calitate, aspect care place la lume, de ce sa nu admitem.

apogeul apropierii dintre noi a fost atins intr-un 8 iulie, de ziua mea. am dat un party si am chemat-o, bineinteles. eram convins ca nu o sa vina dar, pe la 9 seara, si-a facut aparitia. la vederea domnisoarei, invitatii masculi si-au aranjat, brusc, tinuta si pieptanatura. am prezentat-o tuturor si, la cererea ei enigmatica, soptita la ureche, ne-am retras in camera mea. acolo, pret de citeva ore, am ascultat muzica si am vorbit ca doi buni prieteni. dupa miezul noptii mi-a spus: „trebuie sa plec. sper ca musafirii nu s-au suparat ca ai lipsit. oricum, sint convinsa, lumea crede ca noi ne-am dezlantuit aici, in budoarul tau. am vrut sa fiu numai cu tine, la aniversare insa nu pot sa neg ca imi pasa ce-si inchipuie oamenii, asa ca voi iesi pe fereastra, voi sari gardul si va voi lasa sa petreceti„. zis si facut. la reintoarcerea in sufragerie, absolut toti baietii au tinut sa-mi ofere de baut si sa ma felicite pentru golul inscris la vinclu, cum, negresit, banuiau.

dupa ce, in 1992, m-am mutat de pe 1 mai in berceni, n-am mai tinut deloc legatura cu corina. o lamurire, totusi, pe final, pentru voi. in atitea povestiri, ati sesizat ca dragostelor mele le-au lipsit relatiile intime si, pot sa jur, va faceti nenumarate griji, in ceea ce priveste, pentru subsemnatul, mai ales acum cind sint trecut de zenit si suficient de bolnav, de amarit, de singur. subiectul, evident, e delicat si pudic. cu toate acestea, va dau cuvintul meu ca, multumesc lui Dumnezeu, taman sexul e capitolul la care si daca mor acu’, instantaneu, nu regret absolut nimic!!! ba dimpotriva, invidiati-ma va rog, mi-a fost harazit tot ce putea fi mai fermecator. sau, cum ar descrie alte persoane, magic…

cu multa afectiune,

dan carpinisan

PS: de ultima ora aflu ca e casatorita cu un doctor si are doi copii. sa-i traiasca! ba mai mult, paul teodorescu, un fost coleg de generala si de cartier, actualmente amic si cititor al blogului, mi-a propus sa-mi faciliteze o reintilnire cu ea. daca o sa se intimple, ma voi simti, cu siguranta, putin jenat. nitel doar, pentru ca, v-am mai spus, in fapt, atunci cind esti in coada clasamentului, orice punct strins nu poate decit sa te bucure. tot oleaca…


dulceata de anya

draga Irina,

nici nu sti cit m-am bucurat sa primesc citeva rinduri de la tine! mi-ai confirmat ca ma citesti. asta aflasem de la denisa andrei, care, iti garantez, a primit mesajul tau de acum o luna dar, probabil, prinsa fiind cu o noua reuniune colegiala, a 937-a a carierei, n-a gasit ragazul sa-ti raspunda. denisa a, am mai spus-o si altora, este un om deosebit, un voluntar incredibil.

mi-ai poruncit insa sa si continuu cu scrisul iar eu, sclav ce am ramas frumusetii tale si, in special, zimbetului captivant si risului cristalin, ma plec, supunindu-ma cu placere.

imi doresc foarte mult sa te revad, impreuna si cu valentin, haiosul tau frate si nadajduiesc ca, daca vei mai veni in romania, sa dai un semn de viata. mi-ar placea sa o dezmierd putin si pe dulceata de anya si sa-i string mina lui ken, care, dupa cum arata in poza cu tine, precis ca a fost vreun concurent serios, la natatie, al lui ian thorpe ori vreun centru de succes in super 14-een, la rugby. oricum, la capitolul sport, am credinta ca, de ai fi vrut, si tu ai fi ajuns o handbalista de isprava.

personal, iti promit ca, daca in drum spre super-market-ul din cartier, ma voi abate oleaca si pe la sidney, sa te caut negresit.

sint si foarte fericit sa constat ca iti place atit de mult numele de simina craita fluture. exact asa gindesc si eu, ca este un nume minunat, care parca o descrie perfect pe femeia ce-l poarta: blinda, delicata, inocenta, frumoasa. eu nu am ierarhii prea clare in privinta numelor de botez, caci in afara de tiganestile creion, argint ori ganeti s.a, pe toate le gasesc placute si nimerite. am, totusi, si aici, un favorit: ioana. ar parea ca alegerea e datorata fostei mele sotii, ioana roxana, insa nu e pe deplin asa. in primul rind, pe tata l-a chemat ioan, in ardeal botezul e ioan si nu ion. in al doilea … dar asta ramine sa o includ, probabil, intr-o poveste ulterioara.

desigur, imi amintesc perfect de manifestarile mele cu poza lui ceausescu la pieptul vestonului, spre risul multora insa mai ales al lui dan sturzu care, pur si simplu, se tinea cu miinile de burta. numai ca, tin sa completez si sa rectific afirmatia ta, ceea ce spuneam era „padre! huuuuuummmm...”. asta venea de la o scena din filmul „toate pinzele sus„, cind, un metis sud-american vagabond, aflat pe corabia lui martin strickland, il cauta pe ucigasul tatalui sau si murmura permanent „padre! huuuuummmmm...”

of, draga Irina…

cu afectiune,

dan carpinisan

PS: ce s-a petrecut cu principalii actori ai serialului de succes al TVR „toate pinzele sus„, ecranizare dupa romanul omonim al lui radu tudoran?

George Paul Avram – Haralamb. A reuşit să rămână în R.F.G., în 1987, „din cauza represaliilor la care a fost supus de un important director din Ministerul Culturii”. Revenit în România în 2005, a fost repus în drepturile care i se cuvin ca cetăţean român. Este actor al Teatrului Naţional Român, unde a jucat în peste 50 de piese.

Ion Besoiu – Anton Lupan. O carieră plină de roluri în titluri importante ale filmului românesc. De la Haiducii până la Mihai Viteazul, de la Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii până la Ultima noapte de dragoste. Cele mai recente roluri sunt în Francesca (2009) şi Loverboy (2011). În prezent este preşedintele executiv al Fundaţiei „Sibiul Vechi. Sibiu – Hermannstadt”. Conform Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS), domnul Besoiu a colaborat cu Poliţia Politică a regimului comunist (Securitate) având numele conspirativ de Bogdan.

Ilarion Ciobanu (decedat 2008) – Gherasim. Un nume de legendă al ecranului românesc. A apărut în peste 50 de filme, în roluri principale. Setea, Răscoala, Columna (celebrul Gerula), Mihai Viteazul, Cu mâinile curate, Nemuritorii, Profetul, aurul şi ardelenii… La Prima ediţie a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti, BiFEST, în 2004, actorul a primit Premiul de Excelenţă pentru contribuţia sa în arta cinematografiei, moment în care cei prezenţi l-au aplaudat în picioare minute în şir. A decedat în 2008, răpus de cancer faringian.

Jean Constantin (decedat 2010) – Ismail. Unul dintre cei mai simpatici actori români, membru cu drepturi depline al Generaţiei de Aur, a decedat anul trecut după mai bine de 60 de ani de carieră extraordinară. A lăsat în spate o filmografie impresionantă, începută în anii 60 şi încheiată în chiar anul decesului cu rolul din filmul Poker. De la seria Haiducilor la seria B.D., de la Felix şi Otilia la seria Comisarilor nicolaescieni, de la Nemuritorii la Nea Mărin Miliardar, Jean Constantin a fost peste tot unde a fost nevoie de şarmul său irezistibil şi de marele său talent de a nu supăra, niciodată, pe nimeni.

Ion Dichiseanu – Pierre Vaillant. O figură foarte specială a showbiz-ului românesc, Ion Dichiseanu a intrat în film cu rolul din Darclee (1960) şi a traversat toată perioada comunistă cu roluri memorabile în Titanic Vals, Bătălia pentru Roma, Pistruiatul, Muşchetarul român, Pentru Patrie, Acţiunea Autobuzul, Clipa şi seria Mărgelatu. După momentul 1989 s-a mai lăsat văzut în Triunghiul morţii şi Supravieţuitorul. Anul acesta va împlini 78 de ani, pe 20 octombrie.

Jean Lorin Florescu (decedat 1992) – Martin Strickland. Un actor de compoziţie prin excelenţă, lăsând în urmă amintirea unor roluri foarte bune în Porto Franco, Şapte băieţi şi o ştrengăriţă, Mihai Viteazul, Brigada Diverse intră în acţiune, Cu mâinile curate, Ştefan cel Mare, Bietul Ioanide şi Colierul de turcoaze. Alura sa exotică şi frazarea cu totul specială rămân de neuitat.

Sebastian Papaiani – Ieremia. De la candoarea lui Făniţă din Surâsul în plină vară (1963) al lui Geo Saizescu şi până la Păcală se întoarce (2006) sunt aproape 50 de ani de film şi succes pentru cel căruia prietenii îi spun Bică. Nu a lipsit din nici una dintre tentativele răsunătoare de comedie românească, reuşită sau nereuşită. Seria B.D. l-a afirmat, Păcală l-a consacrat, a trecut şi prin ciclul Bobocilor, s-a remarcat şi în Nea Mărin Miliardar, a reuşit şi nişte roluri serioase, în serialul Fram, de exemplu. Astăzi este încă destul de convingător, chiar şi când ne recomandă un anumit lanţ de farmacii, alături de Stela Popescu. Va împlini, în curând, 75 de ani.

Cristian Şofron – Mihu. A avut şansa de a fi unul dintre copiii-minune ai cinematografiei noastre. La numai 13 ani a debutat în filmul lui Sergiu Nicolaescu Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte (1971). Salutări de la Agigea, Noi, cei din linia întâi, Mircea dar şi Asfalt Tango, Sindromul Timişoara – Manipularea sau Supravieţuitorul sunt câteva dintre filmele pe al căror generic se regăseşte numele acestui actor, cu prestaţii cel puţin onorabile. În prezent, are puţin peste 50 de ani şi este director general al Centrului Cultural pentru UNESCO Nicolae Bălcescu.

Colea Răutu (decedat 2008) – Spânu. Cu roluri în peste 70 de filme de lung metraj, româneşti sau străine, Colea Răutu (născut Nikolai Rutkovski) a rămas unul dintre cei mai prolifici actori ai istoriei cinematografiei noastre. Accentul său nativ basarabean dar şi fizionomia extrem de specială, dublată de o naturaleţe cuceritoare l-au susţinut în edificarea unei cariere memorabile. A fost unul dintre cei mai solicitaţi actori români în străinătate, vezi rolurile din producţiile Lupul mărilor (Austria, 1971), La Revolte des Haidouks (Franţa-România, 1972), Apachen (R.F.G., 1973), Ulzana (R.F.G., 1974) sau Atkins (R.D.G., 1985). Mamulos, căpetenia arnăuţilor din seria Haiducilor a rămas, probabil, rolul său cel mai uşor de reţinut.

Julieta Szonyi – Adnana. Un chip fermecător, actriţa născută în Timişoara a sedus generaţii întregii de fani ai serialului Toate pânzele sus! Totuşi, nu rolul frumoasei Adnana i-a adus celebritatea, ci Otilia, din ecranizarea (remarcabilă, la timpul respectiv, 1971) de către regizorul Iulian Mihu a romanului Felix şi Otilia, al lui George Călinescu. A mai făcut roluri foarte bune în serialul Lumini şi umbre şi în Cei care plătesc cu viaţa (1989, regia Şerban Marinescu), în rolul doamnei T. Este actriţă a Teatrului Mic din Bucureşti. „Jean Constantin era sufletul echipei” mărturisea ea, acum un an, amintindu-şi de atmosfera filmărilor pentru Toate pânzele sus!

Câinele Labă (decedat), intrat în film sub pseudonimul artistic Lăbuş, a fost prietenul credincios al regizorului Mircea Mureşan şi a putut fi fi văzut în compania acestuia din urmă, la cumpărături, prin Piaţa Amzei, sau doar la plimbare, până pe la jumătatea anilor 90.


vaporoasa si mladie (povestea unui trandafir 1)

buna dimineata, buna ziua, buna seara, oriunde va veti afla,

Motto: „ricordi belli dell’infanzia che toccano il cuore„.

in 1985 am mers, in militari, la un ceai ad-hoc dat de verisoara mea, roxana neagoe. se producea in vacanta de vara studenteasca, in cursul saptaminii. aveam ceva emotii – am fost si am ramas un tip simtitor -, deoarece fusesem pus in garda ca acolo nu voi intilni lume cunoscuta. invitatii, in majoritate, faceau parte din noua gasca a gazdei. ca o paranteza, ruda mea de sex feminin e o persoana extrem de comunicativa, facindu-si foarte usor prieteni, cu orice prilej i s-ar ivi.

am ajuns un piculet mai tirziu, ca de obicei. cum am intrat in sufragerie, unde deja dansul si replicile zgomotoase erau in toi, mi-am dat seama cine e regina balului. atunci o vedeam prima oara si, intr-o clipita, mi s-a sadit in suflet amoarea. o roata strinsa cu ochii mi-a fost de ajuns sa-l identific si pe richard burton-ul seratei. brunet, zimbet ivoriu, atletic, june, o frumusete! i-am uitat numele, stefan parca, si imi pare rau pentru asta caci tipul s-a dovedit, in relatia ulterioara cu mine si cu altii, un individ deloc infumurat, ba dimpotriva. am fost ferm convins ca el venise insotit de printesa party-ului. ulterior, aveam sa aflu ca erau, poate au si ramas, doar foarte buni camarazi.

n-am facut prea multi pureci in odaia principala. dupa maxim un sfert de ceas mi-am luat o a doua bere si m-am retras in biroul amfitrioanei. apartamentul avea 4 camere si il stiam ca-n palma, doar fusesem si innoptasem de zeci de ori acolo. m-am asezat in cur, pe covor, sprijinit cu spatele de biblioteca. priveam in gol si chibzuiam ca viata pute. eram, daca judec bine, cam in aceeasi stare ca acum, numai ca astazi trebuie sa-mi tin in friu atacurile de panica si sa-mi platesc facturile. am, cum ar veni, si obligatii. in plus, nu mai sint fecior. din contra, am imbatrinit mult si ma simt vechi, oribil de urit si nefolositor.

trecusera cam 10 minute, cind usa s-a izbit de perete si in prag a aparut ea, plina de energie, un fel de mc2. mi-a zimbit. eu nu i-am zimbit. „dansezi? adica, nu dansezi cu mine?„, m-a intrebat dintr-o rasuflare. „negativ.„, am raspuns, cu sec. a inchis trintind poarta din pal si am crezut ca asta a fost tot ce se putea intimpla intre noi. nu dupa mult timp insa domnisoara a revenit. nu mai era ca o furtuna. a deschis si, fara sa ma chestioneze daca da au ba, a zavorit cu cheia, pe dinauntru. s-a asezat linga mine. era tare vaporoasa si mladie, skinny, exact genul care m-a atras intotdeauna. nu dupa multa vreme ne-am mutat in pat si intinsi in asternuturi, fara sa facem dragoste, am ramas pina dimineata. am vorbit o droaie, am ris, ne-am sarutat, ne-am mingiiat si am si plins cu siraguri, amindoi, in liniste, de fericirea care ne cuprinsese. Doamne, ce minunat e sa fii tinar!!!

pe la amiaza, cind m-am trezit, plecase deja. nu schimbasem nici macar numere de telefon. am incercat sa aflu ceva de la vara-mea insa ea nu stia decit faptul ca imparateasa noptii mele locuieste, la blocuri, taman la capatul cartierului berceni, cu alte cuvinte, coincidenta, cam pe unde vietuiesc eu acum. doua, trei, zile, am fost neom. m-am gindit numai la ea. dar simbata seara m-am hotarit. am rupt un trandafir din curtea plina de flori, cel mai frumos din toti, si, m-am deplasat in sudul bucurestiului, in zona dumitru petrescu, unde intorceau troleibuzele si autobuzele (94, 131 etc). la fel ca in cazul luminitei petcu, m-am pus pe asteptat, la noroc. am dat sase-sase si acum caci, foarte curind, am zarit-o cum ma vede prin geamul unui maxi-taxi si se bucura nespus. mi-a sarit de git si m-a poftit sus.

a decretat din prima ca nu putem sta impreuna decit maxim 3 ore, intrucit e nevoita sa onoreze o petrecere. la 23:00, cind ultimele masini se pregateau se plece spre centru, si-a schimbat hotarirea. mi-a zis atit: „o sa ramin cu tine, o sa discutam, o sa ne tinem in brate, o sa ne iubim tare insa nu o sa facem sex„. am acceptat imediat si as fi fost de acord inca si pentru mai putin. am baut vin, am sporovait, am varsat lacrimi, iarasi, in beatitudine. la un moment dat, eu cel putin, am atipit. aveam sa ma trezesc, brusc, sub apasarea buzelor patimase ale partenerei, arzind de dorinta. am indepartat-o cu fermitate si, prostul dracului!, i-am reamintit de promisiune. n-a zis nimic, m-a pupat usor si s-a intors cu spatele.

in zori, m-am desteptat si i-am spus ca nu mai sint tigari, pe atunci fumam, si ca ma duc sa cumpar. „e foarte bine ca faci asta. deschide usa, iesi si nu te mai intoarce niciodata!„. am respectat intocmai indicatiile.

peste citiva ani, imediat evenimentelor  din decembrie ’89, am revazut-o, pe scarile de la pasajul universitatii. m-a strigat si am conversat pret de doua minute. dupa o alta buna perioada am auzit ca s-a maritat cu un coleg de-al meu de breasla si de suferinta – ziarist si rapidist -, octavian topa. nu mai sint impreuna.

categoric, n-am inteles nicicind femeia. insa, se pare ca, din pacate, n-am priceput mai nimic nici din barbatul din mine.

cu afectiune,

dan carpinisan

PS: pentru curiosi: magdalena bitay. si mi s-a facut nespus de dor de ea. dar, probabil, este „intr-o relatie„, a ramas frumoasa si skinny iar eu, mi-e si rusine, lasind la o parte restul tarelor, sint mai hidos ca un varan…

Rivedo ancora il treno
Allontanarsi e tu
Che asciughi quella lacrima
Torneró

Come possibile
Un anno senza te
Adesso scrivi, aspettami
Il tempo passerá

Un anno non é un secolo
Torneró
Come difficile
Restare senza te

Sei
Sei la vita mia
Quanta nostalgia
Senza te

Torneró
Torneró

“Da quando sei partito é cominciata per me la solitudine”
“Intorno a me cé il ricordo dei giorni belli del nostro amore”
“La rosa che mi hai lasciato si é ormai seccata”
“Ed io la tengo in un libro che non finisco mai di leggere”

Ricominciarse insieme
Ti voglio tanto bene
Il tempo vola, aspettami
Torneró

Pensami sempre sai
Ed il tempo passerá

Sei
Sei la vita mia
Amore amore mio
Quanta nostalgia
Un anno non é un secolo
Senza te
Torneró
Torneró
Pensami sempre sai
Torneró
Torneró

Sei
Sei la vita mia
Quanta nostalgia
Senza te

Torneró
Torneró


40 de rinduri

draga Catalin,

iti multumesc, inca o data, pentru frumosul si incurajatorul mesaj pe care mi l-ai trimis! marturisesc faptul ca epistola ta mi-a prins foarte bine, imbold de a merge mai departe.

in privinta blog-ului, nadajduiesc ca ceea ce ti-am trimis azi-noapte te va fi lamurit deja.

altfel, n-as vrea sa fiu aspru cu gazetarii romani, asta pentru ca inca ma mai simt colegul lor sau, macar, un apropiat de-al lor. numai ca, nu pot sa nu-ti dau dreptate. foarte multi veniti – se cistiga o piine, ai o oarecare notorietate printre cunoscuti si nu numai, e o viata boema -, extrem de putini alesi. lipsa mare de talent – nu neaparat scriitoricesc, caci daca esti jurnalist de stiri, acolo trebuie sa condensezi in 5 rinduri ceea ce un altul dezvolta pe o coala -, de chemare vreau sa spun, aplecare cvasiinexistenta spre imbogatirea zilnica a cunostiintelor de cultura generala, dusmanie cu limba romana, goana dupa senzationalul ieftin, dispret fata de cititor si fata de actul educational (concizie, bun simt, informare etc) pe care un condeier are datoria sa il produca. un marasm si o isterie, aproape generale.

eram ziarist sportiv iar intimplarea se petrece intr-o zi primavarateca a lui 1995. stateam la o bere, cu un confrate, cristian costache. ambii lucram la „gazeta sporturilor„. el la „fotbal intern„, eu la „fotbal international„. si amindoi eram privilegiati in a fi colegi cu ioan chirila, directorul onorific, patriarhul presei sportive romanesti, Dumnezeu sa-l ierte!

fiecare isi exprima punctele de vedere privitoare la ce ar mai putea fi imbunatatit pe felia lui. noi, la „international„, publicam, vinerea, 4 pagini dedicate pronosportistilor, joc inca la moda, pe vremea aceea. informatiile si datele statistice, in majoritatea lor covirsitoare, le furam, in lipsa internetului, de pe teletextele RAI-urilor ori din hebdomadarul guerin sportivo, la care redactia era abonata. filele se deschideau cu un editorial, maxim 40 de rinduri de manuscris, in chenar, ceea ce anunta ceva important, demn de a fi lecturat. eu scriam acele articole de fond, care nu erau si semnate pentru ca respectivele 4 pagini se iscaleau la comun, in ordine alfabetica, ca nimeni sa nu se supere.

in fine, la un moment dat, am incercat sa-l descos pe cristian: „ei dar editorialele de la pronosportisti, iti plac?„. „bine mai dane, ce intrebare e asta? pai, cum sa nu, la ce talent are nea vanea...”. nea vanea – basarabean la origini, nascut in ismail -, era numele de alint al lui ioan chirila, tatal actorului si cantautorului tudor chirila si sotul artistei iarina demian.

mi-ai zis ca daca voi inceta sa mai scriu te voi priva de placerea de a citi, in departatul montreal, fie si o data pe saptamina, ceva bun si frumos, intr-un autentic grai neaos. complimentul pe care mi l-ai facut tu este egal celui pe care mi l-a daruit cristi…

cu afectiune,

dan carpinisan

PS: „pirate radio” l-am vazut recent, pe hbo. sint un mare devorator de filme, cu conditia sa ma si atraga pelicula respectiva. acesta, fara a fi de BAFTA, mi-a placut mult. in special, aproape de final, secventa cu dj-ul care e gata sa se inece, intorcindu-se dupa vinilurile lui favorite. eu, sa fi fost in locul lui, as fi salvat, in primul rind, „black and blue„. rolling stones.

(M. Jagger/K. Richards)

Melody, it was her second name
Melody, it was her second name
Melody, it was her second name
Melody, it was her second name

Came home one morning about quarter to three
I’m banging on my door cause I just lost my key
Open up, baby, you got someone else inside
I’m going to come get you dead or alive

Melody, it was her second name
Melody, it was her second name
Melody, it was her second name
Melody, it was her second name

I took her out dancing but she drank away my cash
She said, „I’m going to fix my face don’t you worry I’ll be back”
I’m looking for her high and low like a mustard for a ham
She was crashed out in the bathroom
In the arms of my best friend

Melody, it was her second name
Melody, it was her second name
Melody, it was her second name
Melody, it was her second name…

Then one day she left me
She took everything that moved
My car, she took my trailer home
She took my Sunday boots
My nose is on her trail
I’m going to catch her by surprise
Then I’m going to have the pleasure
To roast that child alive

Melody, it was her second name
Melody, it was her second name
Melody, it was her second name
Melody, it was her second name…


chiar si acum

buna dimineata, buna ziua, buna seara, oriunde va veti afla

simina craita fluture, v-am mai amintit parca, a fost prima mea girlfriend adevarata si, totodata, cea dintii femeie iar aici nu neglijez, in niciun fel, puritatea ei, ba chiar o afirm.

ea s-a personificat intr-unul din multele cadouri primite de subsemnatul de la Cel de Sus si, ca mai mereu, unul pe care atingerea mea l-a transformat in cenusa. m-am gindit, in ultima vreme, la cele afirmate de catalin zimbresteanu, cum ca el venea cu placere si la scoala generala si la liceu, nu neaparat pentru invatatura, cit pentru faptul ca se distra pe cinste, adica se simtea bine. admit ca trebuie sa il copiez si sa declam acelasi lucru. in plus, mie, gimnaziul mi-a daruit-o pe simina.

miss butterfly, asa cum candid o numeau unii, a intruchipat, sa ma ierte Cerul, o teofanie.  imi iesise in cale cea mai dragalasa si cea mai cumsecade zina. craiasa craita mi-a aratat, cu pasiune si perseverenta, aproape 3 ani, ce inseamna inocenta, bunatatea, rabdarea dar eu intotdeauna m-am eschivat si am cautat vinturile ce bateau in alte directii. mi-e pur si simplu rusine sa enumar aici fie si citeva din coscogeamite magariile pe care i le-am facut. ar fi si jenibil si penant, cred ca si pentru voi, nu doar pentru mine. simina mi-a daruit si un copil – copilul pe care aveam sa nu-l am nicicind -, insa EU am hotarit ca avortul e solutia optima pentru mine iar astazi tresar numai cind mi se spune dan si ma chircesc de durere la ideea ca am aruncat intr-un vas de wc cuvintul tata.

pentru ea, finalmente, tot raul spre bine, caci, vorba lui topirceanu

ai fi avut si un copil

care, poate, idiotul,

ar fi semanat in totul

cu acel tata imbecil”

atit de mare este blajinitatea siminei incit si azi sint unul dintre prietenii ei – de aceea, la incepuul articolului, pentru deosebirea statutului, am folosit englezescul girlfriend. corespondam, discutam la telefon, ne ajutam reciproc. chiar si acum, in miez de noapte, cind va scriu aceste rinduri, ne mai si chatuim, intrucit diferenta de fus orar ny – bucuresti permite si arta electronica a conversatiei. ma stradui sa repar dar stiu ca raul a fost prea mare si geaba chituiesc pe ici, pe colo. oricum, nadajduiesc, repet, ca, posibil, Dumnezeu, impreuna cu ea, ma vor salva, cumva, intr-o zi.

cu afectiune,

dan carpinisan

PS: ca sa o lamurim: foto de sfirsit de liceu, il caragiale bucuresti, iunie 1982. eu sint singurul baiat cu ochelari iar simina este singura persoana care nu se uita la voi….

So, so you think you can tell Heaven from Hell,
blue skies from pain.
Can you tell a green field from a cold steel rail?
A smile from a veil?
Do you think you can tell?
And did they get you to trade your heroes for ghosts?
Hot ashes for trees?
Hot air for a cool breeze?
Cold comfort for change?
And did you exchange a walk on part in the war for a lead role in a cage?
How I wish, how I wish you were here.
We’re just two lost souls swimming in a fish bowl, year after year,
Running over the same old ground.
What have you found? The same old fears.
Wïsh you were here.


pas in doi

buna dimineata, buna ziua, buna seara, oriunde va veti afla,
nu am obosit si nici nu m-am plictisit de scris. vad insa ca altii, mai cu har si mai inzestrati tehnic decit mine, pot sa exprime mult mai bine ceea ce si eu as dori sa va spun. asa ca va propun doua link-uri trimise mie de ioana, unica mea sotie, si de camelia de pe blog. prilej si sa va exersati, un piculet, frumoasele limbi engleza si italiana.

in concluzie, acum e vorba despre iubire. mai precis despre puterea miraculoasa a dragostei. de acel pas in doi, care, de multe ori, din pacate, se transforma, dupa dulcea perioada de inceput, intr-un paso doble, dansul in care matadorul infige spada in grumazul taurului si face ca, astfel, unul dintre protagonisti sa moara. exista insa si exceptii si va doresc din inima ca, alaturi de cel drag voua, sa fiti una din acestea.

cu multa afectiune,

dan carpinisan

PS: cit despre pelicula maestrului dan pita, pot sa va spun ca am vazut-o de peste 20 de ori si o consider cea mai buna productie cinematografica romaneasca. iar muzica domnului enescu este mirobolanta.