extemporal la romana

buna dimineata, buna ziua, buna seara, oriunde va veti afla,

ma intorc, iarasi, in timp. mai multi dintre fostii colegi de generala mi-au reamintit ca premiul intii nu se cucerea, intotdeauna, tocmai cuser. ca se intimplau si lucruri necurate: sacose, doldora, indesate sub catedrele dirigintilor si ale dascalilor simplii, timorarea contracandidatilor prin ascultarea lor inopinata si trintirea unui „opt” care sa faca posibila preschimbarea unei medii de 10, in una de „noua„, cu consecinta retrogradarii in clasament etc.

sint convins ca, din pacate, aceste lucruri s-au intimplat. din nefericire, eu nu pot sa arunc cu piatra, pentru ca, asa cum banuiati, nu-s tocmai curat. am mai afirmat-o, prezenta in scoala, din clasa a IV-a, a doamnei eleonora carpinisan, m-a obligat si sa invat mai mult dar mi-a acordat si o larga protectie. o data, tin minte, ca de un par example, un extemporal la limba romana m-a luat prin surprindere. abia am izbutit sa incropesc cite ceva, mai mult furind de la regretata junona gabriela popescu, tovarasa mea de banca. profesoara sesila copaceanu mi-a pus 7 (sapte) insa, in cancelarie, i-a dat lucrarea acasa mamei mele, sa o refac! noua productie a fost notata cu, ei, hai, ca ati ghicit… 10 (zece).

„Zece intamplari ciudate si-o minune
Te-au adus in casa, zece
Zece pictori se tot mira
Cat esti de frumoasa

Zece zile trec absurd de nu stiu
Nu stiu cum, nu stiu pe unde, nu stiu
Zece vieti de-as sta cu tine
Tot ar fi putine” (florin chilian)

iertare, va rog! ma simt, realmente, din nou, vinovat. si pentru fraudarea unei intreceri ce se voia loiala insa, mai ales, pentru ca am obligat-o pe mamica sa devina, fie si pentru o clipa. o ora, o zi, din sfinta, om…

cu afectiune,

dan carpinisan