there is only one united

Archive for august, 2014

cintece de cristal (talmacitorilor in general 2)

buna dimineata, buna ziua, buna seara, oriunde va veti afla,

au trecut putine zile de cind nicu, cel mai bun prieten al meu, imi spunea, mai in gluma mai in serios, ca sint marginit. nu l-am contrazis. am zimbit cu amar. din nefericire, imi dau seama ca asa e.

probabil ca aceasta obtuzitate ma face sa nu-l numar pe mihai eminescu printre poetii mei favoriti. motivul e simplu: nu-l simt si, in consecinta, nu-mi place. ce-i drept, in opera lui am gasit si citeva realizari care sa ma emotioneze. prea putine insa pentru ca domnul eminovici sa-mi fie aproape.

altii sint barzii autohtoni pe care sa-i am la suflet: cosbuc, minulescu, goga, labis, agirbiceanu, nichita, poftim citeva nume. dar cel mai drag imi este topirceanu, care mai e si nascut bucurestean. aflu, in ultima vreme, ca minunatul stihar a fost si este si poetul predilect al inegalabilului radu beligan, actorul meu roman numarul unu, precum si al bunicii lia. despre radu beligan cunoasteti, desigur. referitor la bunica lia, nu stiti mai nimic. cartea de vizita a acesteia este ca a crescut-o si ca s-a ocupat de educatia ioanei, singura mea sotie.

pe topirceanu il ador in special pentru ca a scris atit de frumos despre cioara. si despre accelerat. regret faptul ca sint nevoit sa ma repet, uneori, pomenindu-va de beligan, de ioana si de al ei stramos, de nicu ori de topirceanu. o fac nu din lipsa de memorie, ci pentru ca stiu ca nimeni nu v-a obligat sa-mi cititi articolele anterioare. oricum si de veti fi facut-o, cine-si mai aminteste de vorbele din „carapacea broastei testoase„, de cele spuse in „carul cu bere” sau de „ciinele bunicii lia„?

revenind, ma mir ca, in general, mass-media din carpati il evoca si il omagiaza cu preponderenta pe eminescu si prea putin pe ceilalti. cred ca posturile tv si radio serioase ar trebui sa aiba minimum 5 minute pe zi de poezie. iar presa scrisa informativa, macar un colt de pagina saptaminal.

cum nu cunosc limba lui moliere, in ajunul ultimului Craciun, va marturiseam parerea de rau despre faptul ca nu gasesc traduceri in romaneste ale lui sully prudhomme, poetul francez laureat al premiului nobel, la inceputul secolului xx. insa bunul Dumnezeu mi-a rasplatit perseverenta in a cauta. asa ca, recent, de pe okazii.ro, am achizitionat „cintece de cristal„, o editie interbelica ce cuprinde si talmaciri ale operei bardului sus-amintit. ba chiar, intimplator, la una din creatii am descoperit 2 transpuneri, de autori diferiti. „vasul spart„, enunta una. „vasul zdrobit” e versiunea cealalta. deosebiri majore, iata, chiar din titlu. m-am surprins, iarasi, nedumerit de cit de diferiti sintem. desi sensul transmis al poeziei respective ar putea fi acelasi, traiesc cu senzatia ca ma aflu in fata a doua compozitii distincte. si, astfel, cu toate ca prefer, detasat, una din variante, am ramas cu vasta nelamurire asupra a ceea ce, in fapt, a vrut sa comunice monsieur prudhomme…

cu multa afectiune,

dan carpinisan

Reclame

povestioare despre evrei

buna seara domnule Cohn,

va multumesc frumos pentru micul mesaj, care mi-a produs multa placere. va port un mare respect si am fost mereu uimit de grija pe care o aratati unui neica-nimeni, adica de atentia pe care o manifestati fata de mine.

in primul rind, nadajduiesc in faptul ca sinteti bine, alaturi de intreaga familie. personal, va doresc multa sanatate si mult noroc, linga toti cei dragi!

am ascultat pasajul din emisiunea radiofonica londoneza in care ati fost invitat duminica si gasesc ca remarcile si sublinierile dumneavoastra referitoare la situatia din provincia gaza au fost pertinente, ca intotdeauna. imi pare rau insa izolarea in care m-am retras si ma retrag tot mai mult nu-mi ingaduie sa extind o cunoastere amanuntita asupra problematicilor globale sau punctuale desi, evident, iau la cunostinta, prin aportul mass-media, despre ele. oricum, departe de a va face, neaparat, un compliment, va asigur ca, astazi, dovedesc o mare consideratie evreilor, poporului evreu. poate ca, intr-un fel, ati contribuit si dumneavoastra la aceasta, caci acum un sfert de veac aveam cu totul alte opinii. nu anti-semite, Doamne fereste! insa obisnuiam sa cam fac glume pe seama iudeilor. iata insa ca Dumenzeu m-a luminat si in aceasta privinta, fapt pentru care ii multumesc inca o data.

imi aduc aminte ca foarte mult imi placea sa prezint celor care se invredniceau sa ma asculte urmatoarele vorbe: „un evreu nu te va lasa sa traiesti dar nici nu te va lasa sa mori„. azi cred ca partea cu „nu te va lasa sa mori” este extrem de profunda si adevarata, fiind si cea mai importanta a asa zisului panseu.

cit despre simpatia noastra comuna, manchester united, ce pot sa spun? sint extrem de satisfacut de rezultatele din partidele de verificare insa teribil de nemultumit de campania de achizitii. din pacate, convingerea mea este ca manageriatul clubului nici nu poate insa nici nu stie cum sa concureze cu celelalte grupari mari in privinta legitimarii unor jucatori indispensabili si valorosi, ma refer aici la macar un fundas central si la un mijlocas de creatie veritabil, ca sa nu mai pomenesc de un atacant. dar poate, cine stie, ca talentul unor tineri fotbalisti din pepiniera proprie ne va salva sezonul competitional.

in incheiere, imi permit, sub amprenta legendei, sa va trimit trei povestioare despre evrei, istorioare, cred eu, pilduitoare.

cu cele mai bune urari,

dan carpinisan

Prima poveste La inceputul celui de-al doilea razboi mondial, cand soarta evreilor din Europa era pecetluita, dar inca mai existau cai de salvare, cateva sute de evrei instariti au cumparat un vapor in scopul de a-si duce familiile in America. Dar aveau nevoie de viza, asa ca s-au adresat ambasadorului SUA de la Londra. In fond nu prezenta nici un obstacol obtinerea vizei, dar el a refuzat. Acei oameni curajosi, determinati sa-si salveze familiile, au plecat la drum pe ocean fara aprobarile necesare. Cand ambasadorul SUA a aflat, s-a grabit sa instiinteze guvernul american ca se apropie de tarmul tarii o nava cu emigranti ilegali. Evreii care reusisera sa scape din pericolele razboiului, s-au trezit la capatul drumului in imposibilitatea de a cobora pe tarm. Lipsiti de noroc au trebuit sa se reantoarca in Europa devastata de razboi unde au fost arestati si arsi in lagarele de exterminare. Cand s-a aflat aceasta, rabinul Londrei s-a dus la ambasadorul SUA in Londra si i-a spus: -Stimate domn ambasador, faptele tale sunt nedemne nu numai functiei pe care o ai, ci si ca om. De acum inainte, din cauza ca din vina ta s-a petrecut aceasta crima, tu si toti urmasii tai sunt blestemati ! Ambasadorul se numea Joseph Patrick Kennedy, iar despre blestemul familiei Kennedy cred ca toata lumea a auzit.

A doua poveste Tot la inceputul celui de-al doilea razboi mondial cand oamenii au inteles soarta evreilor, in Lituania ambasadorul Japoniei era un om integru care nu admitea crimele nazistilor si a avut grija de evreii din Europa acordandu-le viza de intarre in Japonia de unde puteau pleca oriunde doreau. Astfel a salvat doua mii de evrei. Cand au aflat nazistii, au ordonat Japoniei care le era aliata, sa il destituie pe ambasadorul nedisciplinat. Pana la termenul de parasire a functiei mai erau doua saptamani, timp in care s-a lucrat zi si noapte la editarea vizelor, ba chiar au fost luate si ajutoare echipe suplimentare de lucru, astfel ca au salvat inca multi evrei. Aceasta era o fapta de mare curaj. Inainte de plecarea ambasadorului a venit o delegatie de la Templul din Vilnius pentru a-i multumi. „Pentru faptele tale de bine pentru poporul evreu, vei fi pomenit vesnic si noi ne vom ruga ca Cel de Sus sa te binecuvanteze si sa-ti rasplateasca tie si urmasilor tai” Bunul ambasador s-a intors in Japonia si spre surprinderea lui nu a fost pedepsit, ci doar concediat si pensia anulata. Ulterior, a deschis un mic atelier de reparatii masini. Acest atelier se numea Mitzubishi.

A treia poveste In centrul orasului Kiev din Ukraina, se inalta statuia in memoria conducatorului national atotputernic Bogdan Hmelnitchi (Khmelnytsky). Este infatisat calare pe calul sau frumos, cu mana dreapta tinand sceptrul, simbol al puterii invincibile a Ukrainei. Hmelnitchi (1595-1657 fost hatman lituanian polonez crestinat si aliat cu cazacii) este mandria ukrainilor si toti vizitatorii se minuneaza de frumusetea statuii marelui conducator. Dar putin stiu ca el era antisemit salbatic, care are la activ multe pogromuri si incendieri de asezari pasnice de evrei nevinovati. Nu au fost crutati nici copiii nici femeile. Acestea sunt dovedite istoric. Multa cruzime si amar. Bogdan Hmelnitchi cel blestemat pe pamantul Ukrainei, dar intr-una dintre asezarile in care mercenarii lui cazaci au dezlantuit focurile iadului, au omorat, au siluit, au jefuit, au fost stransi tineri si tinere in sinagoga asezarii si i-au dat foc cu oamenii inauntru. Din asezare a ramas numai numele. Bogdan a murit din accident cerebral, a fost inmormantat in Subotiv, in biserica ancestrala alaturi de fiul sau Tymish. Bogdan a avut numai un fiu, fara alti urmasi. Un nobil polonez cucereste Subotiv si ordona deshumarea si dezonorarea lui Bogdan si a fiului sau Tymish, asa ca nu au ramas urmele lor pamantesti nicaieri. Dar dupa sute de ani a venit si pedeapsa adevarata, caci asezarea se numea Cernobil, iar centrala atomica nr 4 a fost construita exact pe locul fostului templu.