there is only one united

Archive for august, 2013

miinile mele nepricepute

buna dimineata, buna ziua, buna seara, oriunde va veti afla,

ieri am plins virtos, cu lacrimi de suflet.

am plins seara, la suicidul lui costica stefanescu, 62 de ani, care n-a mai putut suporta un cancer in faza terminala si toata degradarea adusa de rac. „ministrul apararii”, cum i s-a spus, cel ce proteja de gol buturile craiovei maxima si ale nationalei, s-a aruncat in gol lasind un gol in trairile multora. se zice ca n-ar fi cazut cu viteza si nici n-ar fi bufnit de ciment, pentru ca, vedeti dumneavoastra, in pragul mortii ajunsese sa cintareasca doar 35 de kilograme. in adolescenta si in junete, cind bateam mingea cu prietenii pe maidane, coechipierii ma strigau, admirativ, costica. jucam fundas, jucam bine, profesionist si incercam sa-l imit in miscari, plasament si deposedari pe marele fotbalist. amintirile din tinerete si suferintele si moartea domnului stefanescu, brusca, oribila, m-au afectat sumbru, angoasant si m-au facut sa pling indelung, cainindu-ma.

am plins dimineata, pe strada, proptit in ghete pe un refugiu pietonal, sub un soare ce incepuse deja sa-si implinte pretutindeni razele infocate. un taxi tocmai oprise la semafor si conducatorul auto, barbat la vreo 60 de ani, vadit in putere, o strigase energic pe vinzatoarea ambulanta de ziare si reviste. aceasta, poate mai tinara decit soferul dar imbatrinita nemilos de arsite si vinturi sfichiuitoare de miazanoapte, s-a apropiat grabita. „da-mi cancanul de azi. asa. si restul de bani. ia zi, muiere, de cind n-ai mai facut sex?!„, a tunat, prin geamul coborit, dumnealui. o clipa am crezut ca interlocutoarea va raspunde pe acelasi ton rastit si murdar, transformind drumul si calatorii intr-o instanta ad hoc a vietii intime. dimpotriva, ea si-a slabit glasul la nivel de soapta, picurindu-si pleoapele: „apai, de cind s-a dus al meu„. emotia femeii la reveria celui disparut si gindul ca, iata, oamenii o descos aiurea si nu-i blagoslovesc macar de sanatate, m-a facut sa pling cu ciuda, dusmanind si urindu-ma, deopotriva, ca pe un martor impasibil ori imposibil.

am plins la prinz, ascuns de zaduf in cupola de umbra a unei terase din piata romana. cu un capucino in fata, timp de o ora, am zabovit admirind frumusetea nenumaratelor chipuri si siluete ale sexului opus, fantasme mai fara de haine, vaporoase si trecatoare pe o alee imaginara deschisa taman prin mijlocul localului. la citiva metri distanta, am zarit aceeasi banca de la mac unde, tot in miezul zilei, acum 14 ani, o asteptam, infrigurat, pe ioana, aflata intre joburi, cu un sufertas pregatit de miinile mele nepricepute. ramineam impreuna chiar si un ceas iar eu aveam ochii de pasare vesela, bucurindu-ma ca un copil ca ei ii plac sandviciurile mele. bineinteles, nu m-am putit infrina si am pornit sa pling in hohote, ingropindu-ma in imaginea ioanei si chibzuind ca, secunda de secunda, de atita vreme, consolidez sentimentul prin care devin din ce in ce mai bun in a-i simti, nimicitor, lipsa…

cu multa afectiune,

dan carpinisan

Reclame

datorita soranei carstea

buna dimineata, buna ziua, buna seara, oriunde va veti afla,

asadar, astazi, duminica, avem, la umbra intinsei frunze de artar, doua finale insemnate la tenis de cimp, ambele sub egida rogers cup. tenis de cimp suna invechit si oarecum prosteste, intr-o epoca a sportului-alb  in care doar gazonul de la wimbledon mai poate amintini de frumusetea verde si pastorala a unui luminis.

la montreal, se intrec baietii, intr-un turneu de master series, ultimul act urmind a contine un jucator al tarii gazda si anume pe milos raonic. acesta va trebui sa dea fata cu nadal, adica va avea de infruntat, cu certitudine, un uragan.

la toronto, se va produce incheierea fetelor. imbucurator, mai bine spus incintator, sorana cirstea e una dintre protagoniste, dupa un parcurs exceptional, cu victorii la wozniaki, jankovici, kvitova si chinezoaica na li.

sint ferm convins ca sorana noastra si-a dorit foarte tare insa nu a avut ragazul sa citeasca articolul subsemnatului, publicat pe blog acum peste o luna. atunci, o criticam, dojenind-o pentru faptul ca pe court-urile din lumea intreaga tine mai mult sa-si etaleze nurii decit harul. dar, neindoios, pe dimboviteanca de 23 de ani au riciit-o destul succesele recente ale colegei simona halep. a urmat, astfel, dupa grand slam-ul londonez, o semifinala la stanford iar azi, iata, o finala de vis, contra serenei williams, numarul 1 mondial.

desigur, inainte de a se accidenta, halep a iesit prima in trei turnee, in decurs de numai o luna. nu-i insa mai putin adevarat ca desi de-a lungul carierei cirstea a triumfat doar la o competitie wta (taskent 2008), ea are in palmares 12 victorii impotriva unor tenismene din top 10, in timp ce constanteanca simona, avind aceeasi virsta, abia una.

adunind si scazind, trebuie sa recunosc ca, la ora actuala, romania detine doua jucatoare de mina intii, al caror nume e pe buzele mai tuturor iubitorilor duelului sportiv la plasa joasa. aceasta, bineinteles, si datorita soranei cirstea, care pare sa nu mai doreasca sa-si tina sub lacat, la nesfirsit, un talent indubitabil si de proportii…

cu afectiune,

dan carpinisan