primul meu suicid (IV) (vreo citiva pasi)
buna dimineata, buna ziua, buna seara, oriunde va veti afla,
liliana avea sa ma astepte, precum promisese, de dimineata, in gara mangalia. citeva ore mai tirziu, eram cazat, destul de confortabil, intr-o camera a unui apartament de bloc, din centrul orasului.
n-am sa va ofer prea multe amanunte ale acelui sejur, de vreo 6 nopti, sedere incluzind si eclipsa totala de soare, din 11 august 1999. dar pot sa afirm ca liliana ma placea de-a binelea si cauta sa-mi fie cit mai mult in voie, ceea ce mie, recunosc, imi suridea. m-am simtit destul de relaxat si, impreuna cu femeia frumoasa si murga, am fost chiar martor la primul meu rasarit, de la tarmul unei ape mari, eveniment pe care nu l-am mai experimentat de atunci.
revenirea in bucuresti a pecetluit insa soarta relatiei cu noua prietena. in capitala, totul reincepuse sa-mi aminteasca de ioana, pe care incercam, disperat, sa o zaresc prin diferite locuri si stabilimente. sub pretextul treburilor pe care le aveam de facut in demararea companiei de publicitate a verisoarei mele, ne vedeam din ce in ce mai rar, si mai putin.
intr-o seara, gasindu-ne totusi, ea m-a apucat strins de mina. am mers, asa, tacuti, vreo citiva pasi, pina ce eu n-am mai putut si, intorcindu-ma spre ea, am rostit din tot sufletul: „de-ai stii cit de dor mi-e de ioana!„. evident, stia, si-a inceput sa plinga.
ulterior, relatia s-a racit suficient, cit sa o consider incheiata. numai ca, odata, eram la firma, liliana m-a sunat si mi-a zis ca vrea sa-mi aduca ceva ce-mi apartine. am fost de acord. ne-am intilnit iar ea mi-a inminat o punga. am aruncat o privire: era vorba de prosopul pe care, nu demult, statusem la plaja. „e al tau. iar de cite ori dau de el, mi se rupe inima. de-ai stii cit de tare doare!”
evident, stiam…
(TBC)
cu multa afectiune,
dan carpinisan
teatrulviseloroldtrafford 