todo se regla
buna dimineata, buna ziua, buna seara, oriunde va veti afla,
in zori, mai toata lumea parea buimaca. anca olaru introduse, multumita, restul in compartimentul rezervat bancnotelor, din borseta. apoi numara, inca o data, biletele. si, surpriza: in loc de 3 erau numai doua. intoarse capul si masura, inca aburind de nesomn, distanta pina la ghereta. nici o suta de metri. se va intoarce si imposibil ca vinzatorul sa nu si-o aminteasca, indiferent de cit de matinala era ora si in pofida faptului ca in apropierea chioscului cilindric se adunasera citeva persoane, formind o farima de coada. torremolinos-ul, costa del sol intreaga, incepuse sa se dea jos din asternuturi, punindu-si, deja, pantofii de oras. functionarul, un tip mai virstnic, o recunoscu, desigur si asculta, atent, explicatiile date mai in engleza, mai in spaniola. facu citeva calcule, privi in caseta banilor, apoi rupse din cotor inca un tichet si il inmina reclamantei, descoperind un zimbet larg, prietenos: „in vida, senora, todo se regla„.
am sorbit, lacom, o gura de vin, un roze demisec, sprit, rece glont, asa cum ador. scurta povestire imi placuse mult, recunosc. apoi am continuat sa flecarim, depanind felurite. dan, sotul ancai, pe care il sarbatoream la implinirea a 50 de ani, ajunse, cu rememorarile, si la perioada facultatii. „mai tii minte – ma intreba, cind am jucat, echipa grupei noastre, fotbal pe unul din terenurile de la drumul gazarului, cu niste bercenari? am cistigat cu 3-2 dar tu ai fost tot timpul foarte nervos. erai sa te si bati cu unul de la ei, unul lungan, chipes, francezul ii zicea.„.
un efort de memorie mi-a readus in clar intimplarea. dormisem prost si ma sculasem tot dis de dimineata, pentru ca partida respectiva urma sa inceapa pe la 9, la unu noi avind programate cursuri. atunci stateam pe 1 mai si pina la teren, pe vremea lui ceausescu, urma sa fac aproape doua ore, aspect care ma nemultumea profund. nemincat, cu o geanta ponosita de echipament pe umar, am pornit-o spre mandravela. m-am inghesuit intr-un 300. la piata unirii, vechea piata a unirii, trebuia sa schimb.
acolo, intorceau citeva autobuze. lume multa, imbulzeala, mohorala, comunism. persoane gri, majoritatea, imbracate cenusiu. totusi, cu coada ochiului, am remarcat o domnisoara, frumoasa foc si blinda, distonind cu mai tot ce era in jur, popor si forfota. dupa minute bune de asteptare si-a facut aparitia si masina mea. am luat pozitie, continuind insa sa filez faptura cu par lung, satena, zvelta, cu toate ca deloc inalta. iar aceasta, clipa de clipa, se transforma, caci la un geam il observase pe el. irisii i se facusera aposi si intreaga-i fata suridea larg, ceresc, cel mai frumos zimbet pe care il stiusem vreodata. iar baiatul se metamorfoza la fel. erau atit de emotionati ca se intilneau, incit pur si simplu n-am mai putut sa suport si m-am napustit in mijlocul de transport prin prima fanta a usilor ce se deschideau.
mie, pina in momentul acela, mi se intimplase asa ceva numai cu simina, in liceu dar, atunci, pe loc, m-am simtit nerecunoscator Proniei, ca si cum asta, in fine, simina, nu fusese deloc de ajuns, ca si cum traisem absolut degeaba. ma cuprinsese o iritare cumplita. eram golit, de parca, tinar fiind, mai aveam doar o secunda de trait si in clipa aceea, singura clipita care-mi mai ramasese, nu mai putea veni nimic, daramite o bucurie. de aici si prestatia mea fotbalistica plina de draci, de imbufnare, de cearta si imbrinceli cu numitul „francez„.
aveau insa sa urmeze, intr-o darnicie pe care o gasesc nejustificata pentru un netrebnic ca mine, ochii inlacramati ai lilianei, ai ioanei si ai cameliei, atunci cind ma revedeau. si zimbetul lor larg, bun, fericit. astfel, doamnelor si domnilor, cred ca asa este, mai devreme ori mai tirziu, in viata, intr-un fel sau altul, aproape todo se regla…
cu multa afectiune,
dan carpinisan
sapte drumeti sarmani (o scurta epistola)
buna Camelia,
te rog nu-mi mai multumi atit! ma simt prost, ajutorul a venit numai de la Dumnezeu.
dar uite ca si eu trebuie sa-ti sarut mina pantru banii de taxi si pentru sandviciuri. mi-au prins grozav de bine, fiecare in parte.
daca ai nevoie de mine, stii cum sa ma gasesti. aidoma lui charles dickens, eu iubesc enorm spiritul Craciunului si, desi nu par, la fel ca si marele romancier englez ramin, esentialmente, un barbat timid. asa ca mingea e acum doar in terenul tau, ca sa folosesc o expresie deja calpa a jurnalistilor sportivi. apropo de autorul „marilor sperante„: de curind, m-am pornit sa-i citesc niste nuvele, din care una, „sapte drumeti sarmani„, iti taie rasuflarea. o capodopera a genului, efectiv, gindita ca doua povestioare una in cealalta.
altfel, afla ca m-am imbucurat mult ca te-am vazut insa m-am bucurat si pentru faptul ca l-am remarcat pe bogdan, subalternul tau favorit, transferat, iata, la noua sucursala piraeus bank pe care o pastoresti.
imi doresc ca tu sa continui sa te lupti, ca si pina acum, cu aceeasi abnegatie, pentru tine si pentru familia ta. sint convins ca realizezi ce vremuri traim si cum sint, in general, oamenii in ziua de astazi: rai si instabili, asa ca mine, vorbesc foarte serios. personal, as vrea sa te insotesc la drum numai ca, banuiesc, mi-am cam epuizat creditele. oricum, dragos, baiatul tau, e prietenul meu, chiar daca, desi are aproape 18 ani, nu constientizeaza, deocamdata, aspectul in sine.
o seara frumoasa!
cu afectiune,
dan carpinisan
teatrulviseloroldtrafford 