there is only one united

Archive for noiembrie, 2013

direct pe trotuare (okazii punct ro)

buna Ioana,

nu stiu daca ti-am mai trimes asta, sper ca nu.

desi n-am cetit un rind (!!!) de emil cioran, din ceea ce am lecturat despre el si din ceea ce am auzit povestindu-se, am ajuns sa fiu fascinat.

dar si mai puternic atras sint de opera si personalitatea lui brancusi, despre care am tot primit informatii in anii din urma. plus ca, din punct de vedere al frumusetii masculine, il gasesc… irezistibil. nu degeaba a avut atitea relatii amoroase, cu femei una si una. pe prima, cum altfel, o chema ioana. basca geniul lui, resortul celebritatii.

in 2011 am ajuns, finalmente, la tirgu jiu, pentru mai putin de o zi. seara am vizitat coloana, catedrala ortodoxa, poarta si masa, toate amplasate pe aceeasi axa si nu intimplator, evident. pe atunci, iti jur, nu cunosteam despre proprietatile energetice ale acestor lucrari (separat, cit si ca ansamblu) de aceea tin minte, entuziasmat si emotionat de-a dreptul, ca, noapte deja fiind, cind m-am asezat pe unul din scaune m-am simtit exact ca in Rai. zau daca te mint! probabil nimerisem una din polaritatile cele mai benefice, nu stiu….

________________________________________________________________________

atunci cind am inceput sa intrevad ca o sa-mi cam fuga pamintul de sub picioare, la inceputul lui 2010, la citeva luni dupa ce a murit mamica, am purces sa comercializez pe okazii.ro. acolo vinzatorii sint ierarhizati. am pornit-o, firesc, de la nicio clasificare. apoi am ajuns „vinzator bronz”, ulterior „silver”, anul acesta, prin primavara, „gold” iar de vreo luna sint „vinzator premium”. aceasta se datoreaza nu numai muncii si stilului dezvoltat – unul foarte civilizat dar ferm, prompt, ingrijit, fara ifose, cinsit, maleabil cind este cazul -, ci si aportului, in produse, al lui nea mihai, care, acum mai bine de un an, fara a-l ruga eu, intocmai cum s-a petrecut si cu tine, vazindu-mi declinul abrupt, a decis ca vechiturile lui cele mai valoroarase, inedite si vandabile sa la puna pe contul meu, juma-juma cistig. normal, business-ul este si in favoarea lui dar, la o analiza atenta, nu in masura care rezulta doar privind prin fereastra.

sincer, nu cunosc prea multe despre algoritmul prin care se face valorizarea negustorilor insa, bineinteles, exista si varianta retrogradarii. ca o incheiere, de cind sint avantajat de rangul „premium”, vinzarile au mers din ce in ce mai bine, cu consecinta, de netegaduit, ca am ramas cu marfa buna din ce in ce mai putina. aceasta insa si din pricina faptului ca tirgurile sociale s-au redus dramatic – piata sudului si toporasul au fost, spre exemplu, desfiintate -, iar cei nevoiasi care isi mai expun marfa, in anumite locuri, direct pe trotuare, sint goniti permanent de jandarmerie. asadar, posibilitati scazute de achizitie pentru nea mihai.

per ansamblu, afacerea cu vinzarile pe internet este una profitabila, atit pe okazii.ro, cit si pe eBay, cu conditia sa ai articolele potrivite si sa gasesti cel mai bun indice pret-calitate. se poate trai, unii facind-o chiar binisor. vinzi, impachetezi, scrii formularele si pleci, in pas gimnastic, la posta romana (desigur, am si livrari personale, la cumparatorii din bucuresti). adica, asa cum am mai istorisit, te duci in infern. ieri am stat la o coada de aproape doua ore. vreau sa te asigur, draga Ioana, ca am suportat cu stoicism, fara miriieli sau oftaturi, privind numai inainte, conditiile de ev mediu. ca un adevarat baiat de la oras…

numai bine iti doresc!

cu multa afectiune,

dan carpinisan

PS: inca doua kilograme jos! 109 in prezent, de la 137,50 la inceputul anului. si sincer, vorba ta, garderoba e una din ultimele probleme care ar trebui sa ma preocupe.

Reclame

doar prin suferinta

buna Ioana,

multumesc, inca o data, pentru tot!

nu stiu cum naiba fac dar constat mereu ca reusesc, cu eforturi minime, sa pacalesc destula lume. posibil ca pe alt individ, complimentele pe care mi le aduci in ultimul tau e-mail, in special atunci cind ma numesti, subliniat, „omul care sint„, sa il maguleasca, ba, mai mult, poate ca ti-ai si dorit asta, sa-i stirneasca si nisciava incredere in propria-i persoana. pomenesti de episodul cu fractura de bazin a bunicii tale, cind, si acum e rindul meu sa pun in exerga, cu eforturi conjugate, am adus-o la bucuresti. pina aici toate bune si, evident, frumoase. apoi insa, la noi acasa, de cite ori m-am apropiat de bunica ta? de cite ori m-am asezat pe marginea patului sa flecarim diverse, macar douazeci de minute, spre exemplu, in afara unei intrebari formale de „cum va mai simtiti, doamna babeanu?„. de cite ori, ca un ginere adevarat, asa cum dumneaei m-a considerat intotdeauana, i-am luat mina diafana intr-a mea si i-am soptit „o sa fie bine, o sa vedeti„? niciodata, niciodata!

desigur, dupa divortul de tine, ca si dupa moartea mamei mele, multe intrebari mi-au rascolit mintea. cu greu insa neindoios, am si izbutit sa raspund, zic eu, la unele interogatii si, am convingerea, la cea mai importanta. pentru ca, onest iti spun, in ansamblul vietii mele n-am fost, vorba cameliei popa, decit „un nenorocit care-si merita soarta„, nu-mi ramine decit sa ispasesc. si cum ortodoxia e singura religie in care suferinta se rascumpara doar prin suferinta, iata calea. de opt ani fac aceasta. nu-i vreme indelungata, numai Dumnezeu va hotari cum si cind si daca i se va pune punct. posibil, totusi, ca in acest rastimp sa fi devenit un om mai bun, oleaca. oricum, mai modest si mai intelegator, cu siguranta.

cred ca 22 noiembrie sau 23 noiembrie a fost ziua in care m-ai anuntat ca te desparti, irevocabil, de mine, asa ca aprecierea mea temporala a duratei avatarurilor personale e una exacta. sa stii, draga mea Ioana, ca este foarte greu de trait fara „minuta” si este un calvar zilnic, nocturn mai bine zis, fara „bratica„. vietuiesc, adevarat, foarte mult in trecut, deoarece, in opinia mea, nu am niciun prezent si, pe cale de consecutie, nicicind viitor.

te-am primit in sufletul si in viata mea cu daruire pentru ca, in primul rind, asa cum posibil sa mai fi scris, aveai ochi de pasare vesela. te-am iubit si te iubesc, repet, nu pentru ceea ce esti, ci pentru ceea ce ma faci sa fiu atunci cind sint in preajma ta. fireste, ai imperfectiunile tale dar, per ansamblu, desi de formatie germanica, ramii o fire melancolica. esti, ca sa o citez pe selma lagerlof, suedeza cu un nobel, precum turtureaua care, inainte de a bea, tulbura putintel, cu ciocul, apa…

cu multa afectiune,

dan carpinisan

PS: te rog sa nu te superi insa indiferent de setarea sau nesetarea corespunzatoare a acelei recurente, voi cauta sa-ti reamintesc in preajma fiecarei date de 10 ale lunii. despre traduceri: nu intentionez sa te mint, nici sa exagerez: deocamdata sint un om schilod si nu e exclus ca in curind sa fiu invalid de tot, nebun, asadar, la ceva. mi-ai face inca un bine daca m-ai pasui cu o rezolutie pina dupa Sarbatori. oh, si inca un lucru: mesajul meu de deasupra nu asteapta si nici nu doreste vreo continuare din partea ta. mai ales una de genul: „vai, draga dan dar tu esti un om remarcabil, pe alocuri minunat, fata, poate, de altii, care etc, etc„. nu sint! e o rusine ca lumea a nascocit un asa impotent!


inca patru ani

buna dimineata, buna ziua, buna seara, oriunde va veti afla,

despre pictorita eleonora carpinisan, mama mea, se stiu putine. chiar si eu detin date sumare. cea care mi-a dat viata a absolvit facultatea de arte frumoase la cluj, in minunatul oras transilvanean cunoscindu-l pe tata, student la drept. evident, s-a visat tinind mereu penelul in mina, in fata sevaletului. numai ca, o sarcina ratata, cu complicatii fizice si, mai ales, psihice, a tinut-o peste 10 ani departe de vopseluri si pinze preparate. apoi am aparut eu iar ea a devenit profesor. de desen, desen tehnic, istoria artei si caligrafie. plus, cind si cind, diriginte.

cum era si de asteptat, n-a incetat o clipa sa iubeasca pictura. dar n-a mai putut nici macar sa tinjeasca dupa vreo consacrare, deceniul si mai bine de inactivitate punind stavila sansei de a-si face un nume. a devenit insa un artist plastic amator fervent. zeci, poate sute, de tablouri impodobesc casele cunoscutilor, prietenilor de familie si ale rudelor, mii de felicitari, induiosator colorate, de Martie, Paste sau Craciun, au facut fericiti probabil tot atitia destinatari.

doamna carpinisan a pastrat pentru dumneaei, in apartamentele pe care le-a locuit, citeva zugraveli de suflet. ii erau tare drage si m-a rugat ca dupa ce Dumenzeu o va lua la El sa nu instrainez niciuna. i-am promis si asa s-a si petrecut. azi, jumatate din dormitorul in care, de multe ori, zac, oftez si pling e tapetat cu operele ei. in special acuarele, adica in tehnica cea mai dificila pentru a impregna imagini pe cartoane subtiri si unde ai nevoie nu doar de maiestrie, ci si de o sensibilitate aparte.

dupa ce a divortat de mine, ioana, singura mea sotie, n-a prea avut chef sa pastram vreo legatura. felicitari, reciproce, prilejuite de evenimentele religioase si aniversari dar atit. de ceva timp, asa cum, gindesc, e si firesc pentru doi oameni care, fie si o zi sa fi fost, s-au iubit aproape de cer si s-au logodit, pe crestele pietrei craiului, cu iarba de munte si tulpinita de stinjenel incolacite pe deget, in cea mai luminoasa chindie de sfirsit de octombrie pe care am trait-o vreodata, relatia a devenit, treptat, normala, duioasa pe alocuri.

cu doua toamne in urma, la o ceainarie, nu insa la aceeasi la care am iesit pentru prima data impreuna, ioana mi-a marturisit ceva care m-a afectat, coplesindu-ma. la un moment dat, dorind sa faca un bine, mama i-a oferit sefului consoartei mele un tablou. patronului, fara ocolisuri, nu i-a placut cadoul dar a considerat nimerit, totusi, sa il duca, ulterior, la o adunare selecta, cu alura caritabila. acolo lucrarea s-a vindut cu 350 de euro.

chibzuiesc, astazi, ca si din acest punct de vedere, ioana a facut bine ca m-a parasit. pentru ca daca ramineam impreuna as fi aflat de intimplare si, cu siguranta, nu m-as fi abtinut si i-as fi povestit mamichii. iar ea, care mai plasa pe la cite o vecina un peisaj sau o natura moarta, cu maxim 30 de euro, in rama! rusinindu-se intotdeauna pentru ca primea rasplata, aflind de atita banet pentru o opera ce-i poarta semnatura, s-ar fi savirsit pe loc, de inima, din emotie. asa, m-am mai bucurat de dinsa inca patru ani…

cu multa afectiune,

dan carpinisan