lectia de violoncel
buna dimineata, buna ziua, buna seara, oriunde va veti afla,
motto: http://www.trilulilu.ro/video-cultura/harvey-de-mary-chase-teatru-p-1
http://www.trilulilu.ro/colectie/teatru-45/harvey-de-mary-chase-teatru-p-2
luni, a murit actorul raducu „radu” itcus, la 69 de ani, Dumnezeu sa-l ierte. ultima piesa in care l-am urmarit a fost „harvey„, la nationalul bucurestean, reprezentatie exceptionala pe care vi-o ofer, cu drag, in deschiderea prezentului articol. protagonist: radu beligan, actorul meu roman de capatii.
cu radu beligan m-am revazut, tot luni, la teatrul metropolis, in „lectia de violoncel„, unde, printre altii, joaca alaturi si de fiica sa, lamia. marele artist are 96 de ani, adica taman inversul virstei la care s-a stins colegul itcus. sprijinit in baston si permanent asistat la intarea si la iesirea din cadru, maestrul e inca in putere creatoare. numai cu ajutorul Celui de Sus am reusit sa prind un loc la acest spectacol intrucit nu se pot face rezervari telefonice iar biletele, la casa sau online, se epuizeaza mintenas. m-a ajutat o persoana din anturajul thaliei dar pe care nu o cunosc si posibil ca nu am sa o intilnesc vreodata. totusi, precaut, ca asa e omul, i-am salvat numarul in memoria celularului.
un actor s-a sfirsit, si nu la o etate inaintata. pe de alta parte, altul, la virsta senectutii, continua sa dea chip eroilor pe care ii intrupeaza. luni si luni. 69 cu 96. care sa fie explicatia acestei longevitati scenice deosebite?
in urma cu citiva ani, nu multi, stateam pe scaunul de tortura al prietenului bogdan popescu, medic stomatolog. in cabinet, se afla si o apropiata a doctorului, sotia regretatului corado negreanu. inevitabil, a venit vorba si despre radu beligan si a lui fara de liman vitalitate artistica. „e si normal sa fie asa – a rostit, cu obida, vaduva – ce, beligan a interpretat vreodata un personaj care sa-l macine, care sa-l prapadeasca percum mistuie focul lemnul de brad?!?”. pe moment, n-am stiut sa raspund si oricum nu cred ca ar fi fost, acolo, cazul unor comparatii sau a unei polemici. dar ulterior m-am gindit bine si, finalmente, am fost nevoit sa-i dau dreptate doamnei negreanu. si eu sint convins, astazi, ca maestrul beligan si-a ales cu grija rolurile. ceea ce insa nu-i o vina.
„lectia de violoncel” contine o replica foarte frumoasa, „iubirea incepe acolo unde se termina pasiunea„. intuiesc ca asa s-au petrecut lucrurile si cu viata artistica a lui radu beligan si ma incumet sa deconspir aici un secret care poate ca nu-i decit al lui polichinelle: a ars de dorinta de a deveni actor, s-a consumat si s-a nelinistit in primele anotimpuri ale vietii scenice pentru ca, apoi, in sufletul domniei sale sa se astearna, calda, tonica si odihnitoare, doar dragostea pentru teatru…
cu afectiune,
dan carpinisan
teatrulviseloroldtrafford 