precum limbile straine
ioana mea draga,
parca mesajul acesta al tau a fost un pic mai altfel. mai putin formal decat altele, mai apropiat, mai prietenos, mai friendly ca sa ma asortez prezentului. aspectul ma bucura mult.
stiu, mi-ai si scris in acest sens, tu fiind cuprinsa de foarte multa activitate, n-ai ragaz sa faci estetica pe text, scriptural vorbind. numai ca, te conjur, remarc si eu atunci cand simt o mica schimbare, cel putin in temperatura redactarii.
voi raspunde, aici, primului punct. asa cum bine intuiesti, sunt intru-totul de acord cu tine. am banuit ca astfel o sa se petreca lucrurile. de aceea am si tinut sa-ti tot multumesc, personal, si in numele lor. totusi doresc sa afirm ca, adaptat felului in care simt si judec astazi, si daca n-ai fi avut deloc dreptate, varianta putin probabila, eu tot cu tine as fi tinut. nu pentru ca sunt completamente orbit de dragostea si de recunostinta ce-ti port. ci pentru ca, gandesc, nu pot nutri sentimentele pe care le vadesc pentru tine si sa nu te sustin suta la suta, stand by you, fie si in situatia, repet, ipotetica, in care adevarul ar fi putut fi si altul.
explicatia, cred, e simpla. tu ai invatat, usor, precum limbile straine, politetea, de la parintii tai si, in special, de la bunica lia. plus mediul inconjurator in care te-ai dezvoltat. eu, dimpotriva, desi am avut profesori buni prin preajma, am prins mai greu normele respectului. abia dupa ce am trecut de 40 de ani, ipostaza reverentiosului a inceput sa ma preocupe cu adevarat, cautind sa mi-o insusesc. am redeschis vechea si minunata carte „de la cuviinta la eticheta„, de anca bursan si gheorghe panco. apoi, m-am pus pe onorarea legilor fruste ale salutului, ale gratitudinii, ale sosirii in timpul promis ori solicitat s.a. la care se adauga, cu letrine si alte majuscule, pazirea poruncilor dumnezeiesti, esentiale in desavarsirea unui om. acum, pot spune cu mana pe inima, suntem aproape pe picior de egalitate in privinta manierelor. zic aproape, pentru ca, n-am uitat! si trebuie sa admit, uneori mai…sorb din supa ce mi se asterne la masa.
doamna si domnul v sunt insa, te reasigur, oameni cumsecade si ma pronunt si in favoarea lor sau a viitorului lor. sa consideram, te rog, fara a tine seama de cele anterioare, abaterea comisa ca fiind una episodica, de mai mica importanta. in ultimul sfert de veac, prin conectarea la dendritele capitalismului, s-a produs, preponderent in bucuresti, si expansiunea vulgarului. e greu sa mai fi amabil intr-o lume mai mereu dominata de manea si de spartul semintelor, de divulgarea nonsalanta a intimitatilor de tot felul in mijloacele de transport in comun ori prin berarii, de globalul frivol.
nutresc sa am dreptate si, peste o vreme, poate ani, sa primesti, o alta riposta, una eminamente pozitiva, din partea lor. pentru ca, si iarasi il voi cita pe incomparabilul andrei plesu, „cine nu se supune politetii, pledeaza pentru singuratate„. adica, se autoizoleaza…
imi este nespus de dor de tine.
dan
o recompensa cinematografica
buna dimineata, buna ziua, buna seara, oriunde va veti afla,
tocmai am terminat de vizionat “the humbling”, in romaneste “umilirea”, cu al pacino si cu o actrita cu vino-ncoa, al carei nume nu l-am retinut. o pelicula mai altfel, deosebita, ceva in genul “looking for richard”, tot cu al pacino. si va intreb daca ati vazut vreodata un film prost, o chifteluta, cu al pacino? eu nu.
ioana m-a dus, in toamna lui 1999, la casa studentilor “grigore preoteasa”, la “looking for richard”. reprezentatie memorabilia, care m-a marcat. iesirea fusese o recompensa cinematografica. o intoarcere a gestului meu de a o invita la “un comisar acuza”, in berceni, la cinemaul de cartier, “flamura”. nu eram decat noi doi la casa iar in atare conditii spectacolul nu putea incepe. asa ca am cumparat minimul de bilete necesar pornirii bobinelor. astfel, in sala am fost doar eu si cu ea, insotiti de intuneric si de dragostea noastra.
in “the humbling”, o pelicula cu multe planuri si fire rosii, una din povesti zice despre iubirea eroilor principali. inceputa cu sarutari focoase dar si pline de mirare, continuata cu semiobscuritate si arome de vin, ajunsa in faza de platou cand el isi ciulea urechile la fiecare zgomot de pe aleea vilei, pindind sosirea dragei lui si culminind, of Doamne, cu cele mai teribile ocari si acuzatii, continuate, inevitabil, cu despartirea. apoi, cum mi se pare si mie normal, cel putin de la o anumita varsta, mortii sufletesti i-a urmat, inevitabil, decesul fizic, fie el si prin sinucidere.
de ce, cu rare exceptii, nu poate dura? de ce amorul patimas nu se poate transforma in gratitudine si prietenie? de ce, de multe ori, numai frica, nesiguranta ori gura lumii mai pastreaza un cuplu nedesperecheat? de ce, langa mine, un barbat isi eticheteaza, acum, public, sotia, cu patruzeci de sudalme diferite iar peste o jumatate de ceas imi vorbeste despre dragostea pentru ea? si treaba, curios, merge mai departe.
de ce faptul ca, in inceputuri, regasiti dupa o separare pascala de doar cateva zile, eu si cu ioana ne-am imbratisat, contopindu-ne, cu ochii siroind de lacrimi? de ce trairea aceea a fost inlocuita cu “diferenta de asteptari si lipsa aspiratiilor comune”, si, in succesiune, cu ruptura? pentru ca, probabil, sunt prea prost, n-am raspunsuri, ci numai justificari.
tot ce stiu, astazi, iar aceasta imi mai domoleste nelinistile si tristetile, este ca ei ii e bine…
cu multa afectiune,
dan carpinisan
aceste ragazuri pozitive
ioana,
dupa ce ai plecat de langa mine, am trait, si traiesc, ani infernali. pustnicia, hulpava, m-a inghitit aproape cu totul.
totusi, un avantaj al solitudinii este acela ca iti permite sa ai rastimpuri de singuratate benefica, asa cum afirma andrei plesu, care e, intotdeauna, un dulce. atunci, ai vreme de introspectie, de reflectie. in aceste ragazuri pozitive, m-am gandit si ma gandesc, zdravan, la diverse lucruri.
unul din ele este acela ca, din punctul meu de vedere, nimic nu e prea mult pentru tine. imi pare nespus de rau ca nu pot face decat asa de putin.
ai ramas singura mea legatura cu viata, singurul liman care amana momentul cand am sa ma apuc, si trupeste, sa mor.
te iubesc.
dan
teatrulviseloroldtrafford 