precum limbile straine

ioana mea draga,

parca mesajul acesta al tau a fost un pic mai altfel. mai putin formal decat altele, mai apropiat, mai prietenos, mai friendly ca sa ma asortez prezentului. aspectul ma bucura mult.

stiu, mi-ai si scris in acest sens, tu fiind cuprinsa de foarte multa activitate, n-ai ragaz sa faci estetica pe text, scriptural vorbind. numai ca, te conjur, remarc si eu atunci cand simt o mica schimbare, cel putin in temperatura redactarii.

voi raspunde, aici, primului punct. asa cum bine intuiesti, sunt intru-totul de acord cu tine. am banuit ca astfel o sa se petreca lucrurile. de aceea am si tinut sa-ti tot multumesc, personal, si in numele lor. totusi doresc sa afirm ca, adaptat felului in care simt si judec astazi, si daca n-ai fi avut deloc dreptate, varianta putin probabila, eu tot cu tine as fi tinut. nu pentru ca sunt completamente orbit de dragostea si de recunostinta ce-ti port. ci pentru ca, gandesc, nu pot nutri sentimentele pe care le vadesc pentru tine si sa nu te sustin suta la suta, stand by you, fie si in situatia, repet, ipotetica, in care adevarul ar fi putut fi si altul.

explicatia, cred, e simpla. tu ai invatat, usor, precum limbile straine, politetea, de la parintii tai si, in special, de la bunica lia. plus mediul inconjurator in care te-ai dezvoltat. eu, dimpotriva, desi am avut profesori buni prin preajma, am prins mai greu normele respectului. abia dupa ce am trecut de 40 de ani, ipostaza reverentiosului a inceput sa ma preocupe cu adevarat, cautind sa mi-o insusesc. am redeschis vechea si minunata carte „de la cuviinta la eticheta„, de anca bursan si gheorghe panco. apoi, m-am pus pe onorarea legilor fruste ale salutului, ale gratitudinii, ale sosirii in timpul promis ori solicitat s.a. la care se adauga, cu letrine si alte majuscule, pazirea poruncilor dumnezeiesti, esentiale in desavarsirea unui om. acum, pot spune cu mana pe inima, suntem aproape pe picior de egalitate in privinta manierelor. zic aproape, pentru ca, n-am uitat! si trebuie sa admit, uneori mai…sorb din supa ce mi se asterne la masa.

doamna si domnul v sunt insa, te reasigur, oameni cumsecade si ma pronunt si in favoarea lor sau a viitorului lor. sa consideram, te rog, fara a tine seama de cele anterioare, abaterea comisa ca fiind una episodica, de mai mica importanta. in ultimul sfert de veac, prin conectarea la dendritele capitalismului, s-a produs, preponderent in bucuresti, si expansiunea vulgarului. e greu sa mai fi amabil intr-o lume mai mereu dominata de manea si de spartul semintelor, de divulgarea nonsalanta a intimitatilor de tot felul in mijloacele de transport in comun ori prin berarii, de globalul frivol.

nutresc sa am dreptate si, peste o vreme, poate ani, sa primesti, o alta riposta, una eminamente pozitiva, din partea lor. pentru ca, si iarasi il voi cita pe incomparabilul andrei plesu, „cine nu se supune politetii, pledeaza pentru singuratate„. adica, se autoizoleaza…

imi este nespus de dor de tine.

dan